tania cozianu

nu prea ai intrat în amănunte ca să nu mă superi, dragă tavy?
oh, apreciez delicatețea ta, e ca și cum mi-ai spune: tania, uite, las florile astea în antreu, nu mai intru să nu-ți murdăresc covoarele
dar îmi poti murdări cât poftești și pe alese covoarele, d-le tavy
e de preferat așa decât să te descalți sau să folosești (oh) papucii gazdei
așadar, îmi poți demonta textul cu strășnicie, cu răbdare și cinism. mă gândesc că am să mă descurc eu cumva, nu-ți fie teamă
(dacă nu te-a supărat părerea mea despre textul tău înstelat, de ce m-aș supăra eu?)
p.s.: fie vorba între noi, îmi pari nespus de nostim, tavy. și-mi placi așa, nesupărăcios :)

mihai zabet, monsieur valmont, cum spuneam, je ne t`aime plus

dar apreciez sinceritatea de-a-mi spune lucrurile de mai sus. precum știi, nu sunt total străina de ele. într-un fel mă străduiesc, în altul, nu. no reason.
așadar, cred că am să mă gândesc tot mai des la neprețuitul meu thomas o\'malley. mda, asocierea asta ar putea chiar să fie benefică pentru comprimarea lirismului de tip duchess pentru o vreme, măcar.

magnifique, you all

*momentary lapse..//

cine năzuiește să ajungă la biaritz, mon cher vincent, trebuie să afle ce unelte va folosi; dacă ninon a avut a momentary leapse of reason și a lăsat paharele murdare de ruj, asta nu o îndreptățește să se nu se poarte ca o doamnă de clasă și să fiu nevoită s-o văd moțăind la serate deasupra cutiei cu bomboane, tresărind când e interpelată și străduindu-se din răsputeri să-și țină pleoapele deschise

precum știi, în salon este totul aranjat fără cusur, așadar nu pot decât să-i sugerez cu delicatețea aferentă d-șoarei ninon că orele sunt înaintate și că e vremea să-si facă somnul de frumusețe
(poate-o conduci dumneata, vincent)

acum hai să vorbim de alergăturile negoțului cu mătăsuri e mult mai rentabil să aduci postavuri de lână curată din flandra, nu crezi, mon cher vincent?

p.s. pentru zabet mihai: acestea fiind zise, i-am permis ameliei să se retragă, ca să-ți spun că te-aștept cu un comm mai mult sau mai puțin subiectiv pe textul de mai sus, hm?

au revoir et bon courage, monsieur vincent

avem aici o intreaga istorie si experienta de viata
transpusa - nu-i asa? - in maniera lirica, de poetul ciurtin
desigur, nu voi analiza aspectele de detaliu ale poemului de mai sus.
am sa ma opresc doar la semnificatiile cu implicatii adanc tulburatoare asupra eventualului cititor (care se indreapta cu buna-credinta si nestramutata incredere catre rubrica de recomandate)
caci iata ce ne dezvaluie cu un ton mioritic-tragic-resemnat poetul o. s. ciurtin:
- \"sunt rob perfid, o fiară\", caci, desi fara bani si avere \"prin lacrimi am purtat multe femei\"
- \"sunt oftatul care plânge
pe placul damelor de sânge\"... cum insusi marturiseste cu amar poetul
de retinut si succesiunea poetica de epitete: \"case mari inalte\", \"viata dura\", \"porti deschise\", \"viata umeda si rece\" care aduc un plus de tulburare si subliniaza inca o data, daca mai era nevoie, drama intelectualului dezradacinat
desigur, poemul reliefeaza o criza adanca a poetului aflat la ceasul intrebarilor (si-a raspunsurilor?)
evident, poemul are o sonoritate aparte, este scris cu mana sigura, \"cursiv, patetic, decadent, o minunatie pe alocuri\" cum spunea un comentator de incredere dinaintea mea
asa e, d-le ciurtin, stapaneste-te putin si nu ne dezamagi pe noi, cititorii tai

apreciez inflexiunea de doina (sau balada?) a textului si plec cu regretul ca n-am putut asocia o coloana sonora adecvata libretului de mai sus. (mie-mi suna a manea, dar e posibil sa ma insel. am sa incerc sa citesc poemul pe-un doors, poate izbutesc)

la buna vedere *si citire, draga tavy

Bogdan,
nu e nevoie să începi de undeva anume..
dacă ți-a plăcut ce-ai citit aici, mie mi se pare destul
da, e un text sincer, de fapt, nici nu știu cum aș putea scrie despre clara în alt chip

știi? și mie-mi place clara, e frumoasă, îmi place chiar mult-mult de tot
e posibil să fie din pricina piersicilor, dar asta deja are așa puțină importanță..

emilian, dacă în sfârșit te-ai hotărât să vii,
am să trec întâmplarea aceasta la categoria
cu semnele mele bune de luni
înseamnă că ai considerat și tu că
barocul francez e un subiect absolut delicios de discuție
la o oră fierbinte de amiază ca aceasta

recunosc doar că n-am zăbovit deloc asupra posibilelor
efecte secundare individuale sau de grup
pe care le-ar putea genera eventualele inflexiuni confesive din text
desigur, mi le asum :)
_____
mi-a făcut plăcere să te primesc aici

Liviu, Codrina,
textul acesta e undeva la marginea dintre poezie și cadru personal
deși, dacă l-aș secționa și aș așeza apoi feliile una lângă cealaltă, felie de pasiune, carnal, păcat, erotism, esență, așa cum ai simțit tu, Codrina, aș obține o reproducere aproape fidelă a modului în care mă raportez la mine și la ceilalți
ana mă bântuia de la o vreme
trebuia să admit în sfârșit că așa de des o văd locuind în mine
așa de mult o văd risipindu-se altora

ana e una din oglinzile pe care, din când în când, o întorc cu fața spre mine dintr-un impuls aproape organic de-a-mi extirpa egoismul
ana îmi amintește uneori de mine..

dar probabil că nu trebuie să o explic pe ana..
cred că o cunoști și tu, Codrina, ai văzut-o, desigur, Liviu :)
m-a bucurat să vă văd aici
pe tine, Codrina, în mod deosebit.. tu ești dintre primele mele dragi cititoare, încă din vremea magazinului de tablouri din poarta veche..

parcul mirea 13, anticar sterescu
cărți vechi, gravură, litografii
n-are vitrină la stradă
o curte bătuta în piatră
trei straturi de panseluțe și petuniile ei

ea e clara și nu e patetică deși știe că
n-o să aibă niciodată
magazinul ei de cărți

____ cimitirul e în fundătura bisericii, dar
se poate și la negru vodă

de fapt, cred că pur și simplu te-ai împiedicat
cu o oarecare mirare de piersici
nu s-au zdrobit, deși s-au rostogolit de la mansardă
clara a stat trei zile cu plânsul ghemuit în gât,
dar n-a zis la nimeni
d-l sterescu ar trebui să fie cel puțin liniștit și împăcat acum

hm, și totuși ți-a plăcut clara..
dintre toate, asta mi s-a părut de-a dreptul neașteptat și tulburător
și m-am bucurat

probabil ca n-as fi intrat sa-ti spun, mircea, despre cat de frumos-curgator si patimas este poemul acesta, daca n-as vedea cu o nestapanit-mahnita si nemirata-amaraciune cum trece necitit..
desi am despicat cu stilet ascutit textul si am gasit aripi, valuri, zbor, mare linistindu-se, inimi si vise, nu e nici urma de constructie dulceag-patetica, nici macar cand spui:
~ tu ești visul meu cel mai nordic brunhilde ~
strasnic ii canti domnitei asa cum ii apari involburat in sange de dragon, cu frunza cea neagra lipita in drept de inima
poemul acesta imi pare asa limpede si rotund, incat l-ai putea preface in bob de chihlimbar de atarnat pe lobul urechii brunhildei
si-aceasta inca ar fi nespus de putin..

(raman la ideea ca titlul initial era mai pe masura poemului)

ramona, mereu am stiut ca ai un fel anume de a asocia cuvintelor cele mai neasteptate si neobisnuite culori si sensuri

je me souviens tres bien..
acum daca ma uit mai bine, cu-adevarat clara trebuie ca poarta o rochie lunga si te duce cu gandul la o acuarela semnata marie laurencin
si nu ma mir cum ai simtit asa de limpede voluptatea rotunjita in galben-auriu

tu sais, je n\'ai jamais été aussi heureux que ce matin-la
nous marchions sur une plage un peu comme celle-ci

si-asta-mi vine dintr-o stare latenta de fericire aproape continua
chiar daca de-atunci a trecut un an, un secol sau o eternitate..

da, citesc si imi place cum Andu a vazut (si a dus vazul pana la capat) ca e complicat sa ai o usoara alergie la puful de piersica in contextul in care innebunesti de dorinta de-a le manca
presupun ca s-a perceput in afara cum mi-e drag textul asta din pricini absolut subiective.. asa incat e inutil sa-ti explic surpriza aflarii tale aici
.. si te poti nascoci frunza de piersic, daca vrei
(tania admite ca e i se pare absolut imbietoare imaginea)

Mariana,
eu o iubesc intr-un mod deplin-delicat pe clara
ea stie ca a iubi un barbat e ca si cum te-ai infasura strans, foarte strans, intre crengile lui, te-ai inveli cu frunzele toate si-ai lasa seva lui sa treaca prin tine..
e linistitor sa stiu ca in dimineata asta ti-a placut si tie de clara

mon cher maitre,
bineinteles ca te-as putea contrazice si ti-as spune ca esential e sa ai acces la cloud 9, nu-conteaza-cum
odata ajuns acolo, incetezi sa-ti pui intrebari demonstrative de tip: what`s the origin of cloud nine? ori it`s cloud nine enough for me? euphoria ar trebui sa fie de-ajuns
doar ca ai dreptate ca trebuie sa scurtez drumul pana acolo chiar cu riscul asumat al depasirii vitezei
restul sunt detalii pur organizatorice

merci à tous

cher maitre,

ma gandeam sa fim practici iar dumneata mai putin tentat sa aluneci in explicitari teoretic/ articulatorii
de pilda realizez prapastia epica, dar ce pacat ca-mi pasa asa de putin
daca depasesc viteza legala
desigur ca ai spus elegant: concentrare si scurt circuitare a legaturilor logice
asta in loc de: tania, te-mbeti de propriile-ti cuvinte

asadar. ce-ar fi, felix nicolau, daca mi-ai da o mostra de scurt_circuitare pe un segment din text, care iti pare mai incarcat?

știi, Virgil? cineva mult drag mie, îmi spunea odată
despre cum
timpul nu contează, doar viața
la asta m-a dus cu gândul versul tău
\"timpul curge, de aici, nesfârșit\"

da, ai creat aici un colț de lume în care mi-ar plăcea
să pot face în gând un pas, un singur pas să fie destul
ca să ajung acolo - dincolo

păstrez țărmul de la margine de lume
cu migdalii lui înfloriți și cu toate florile lumii
și uite, chiar nu-mi pasă dacă i-ar putea părea cuiva
desuetă imaginea asta

dan,
nu stiu de ce amelie nu crede nici o vorba din cele de mai sus :)
ea a tinut textul asta in sertar, l-a scos apoi, l-a copiat scriind urat, cu mana stanga,
si a amestecat scenele asa incat, uite, tu, ca cinefil onest si decent, incepi sa te indoiesti c-ar incepe intr-adevar carnavalul venetian in 17 februarie.. si
hm, dai din cap a intelegere, dar nu crezi o vorba .. pentru ca la urma-urmei chiar n-are nici un fel de importanta daca david f. are pe peretele din salon un kauffman sau fumeaza havane pret de doua zile cu usile inchise..
tu nu crezi, privesti tabloul acesta cu textura ne-poetica, da-mi spui bravo, amelie, ce frumos ai scris, desi cu stanga..

dan, in fapt, m-a suprins placut venirea aici si privirea ta ingaduitoare tocmai pe cand stransesem demult cestile de ceai..
(si sa stii ca stiu ca mi-ai pus o nota mai mare decat se cuvenea, noroc ca purtam cizmele rosii, bien sûr :) )

nu știu, andrei, cât era de plăcut aici, în camera de la etajul al doilea
însă pur și simplu trebuia să scriu despre femeia care uneori locuiește în același trup cu amelie
știu doar că-și ia cizmele roșii și începând din clipa imediat următoare, granița viața-moarte, iubire-ne_iubire, devine fără de-asemănare de fragilă

evident, doar la sfârșit m-am trezit în minte cu titlul filmului lui Buñuel

(p.s.: nici nu știi cât mă bucur de surpriza de-a nu mai găsi textul ăsta singur aici..)

alors, andrei, merci pour ton inattendu message sur ma page

au contraire, mie îmi pare, noemie, că trebuie că este ceva har de mânuire a cuvintelor aici și de potrivire a lor în alveolele poetice,
de vreme ce reușești să strunești și să încadrezi într-o formă (oarecum fixă) acest dezgust, această lepădare de acel sine pe care uneori îl privești cu ochiul verde-sticlos de atâta înstrăinare
presupun că ai avut la îndemână biciul folositor pentru scoaterea din minți a cuvintelor și pentru neapărata lor des-dulcire
și mă încăpățânez să spun că a scrie un poem cu o puternică notă masculină, un poem dur ca un pumn în oglindă despre propria-ți nocivitate și amăreala, a-l face în formă fixă (chiar lăsând o anume sus-menționată neglijentă ne-preocupare) nu e lucru puțin

dar probabil că asta face parte tot din \'hate yourself with style\' și deja nu mă mai mir de nimic..

:) et caetera

Ram-Ona, te-am simțit
ca și cum te-ai privi din`afara ta
îți vezi jumătatea rămasă fără s-o mângâi.. realizezi durerea
durerea pare a fi și ea altoită trupului, precum mâna, umărul sau ochiul
celălalt
ai putea așeza la marginea ta o oglindă
o oglindă lipită de jumătatea care a rămas în picioare
ai putea, însă n-o vei face
tu încerci să re_compui universul din 11 consoane
și trei vocale
nu ajung..
nu-ți ajungi..

și totuși, mărturisirea e întreagă aici. făcuta cu o durere sobră, constatativă, analitic-reținută
vorbești despre ea ca și cum ar fi undeva departe de tine
sau ca și cum ai vrea să ți-o exteriorizezi, de pildă,
s-o exilezi undeva în colțul ochiului rămas, cel ce nu ți-e destul să cuprinzi orizontul..

.. doar că, din toate jumătățile tale, doar inima ți-e întreagă
jumătatea cu inima a rămas la tine, hm.. ia gândește-te și pune palma întreagă în locul acela.. și spune, ce simți?

poemul tau sună bine, Ioana
l-am citit pe King Crimson.. o tensiune gradată cinematografic, frame by frame
m-am trezit parcurgându-l cu o oarecare grabă, cu neliniște, cu un fel de spaimă, cumva, știi? cu sentimentul apăsător că cineva se uită insistent la tine, prin fereastră, în noapte.. senzația de One Flew over the Cuckoo\'s Nest
e aici o teribil de bine conturată stare de angoasă, de alienare și rătăcire de sine..
cred c-o să mă mai apese un timp atmosfera poemului tău.. ca atunci când ieșeai absent și copleșit din sala de cinematograf după un Tarkovski și nu mai puteai vorbi relativ inteligent vreme de câteva ore bune..
gyuri, portarul, doctorii, paturile de spital, dușurile,
hm.. mi-amintește și de Glissando acum.. năuceala din care parcă nu vrei să te (mai) desprinzi.. te lași târăt cu bună-știință.. iar peste tot ești tu însăți, ca privitor, consumator, observator și participant la ardere, la trecere..
focul, focul ar putea să purifice, poate, pentru un timp..

frumos, foarte frumos, Ioana
las aici steaua mea cea mai luminoasă, de multă vreme încoace

donc,
viva la fiesta
viva la vinyl, viva la musica
viva la relativity
viva los 60`s, 70-80-90\'s ..

Mihai, ești bine-venit laolaltă cu oaspeții mei, dans le salon du lola
alors,
vive la liberté, vive la femme et la poésie, n`est pas? :)

n-am citit Lassi Nummi, nu știu ce-nseamnă Lähdössä tänään, însă îmi este nespus de aproape
ziua luminată a copilăriei,
vântul care mâna norii pe toată întinderea zborului,
apa prin care degetele ploii mă joacă mereu..

mă gândeam, Carmen, că multe corăbii vei mai purta
pe brațe și pe multe altele le vei mai avea de scufundat în Groapa Marianelor
.. câtă vreme plăcerea reîntoarcerii la țărm e la locul ei,
multe vânători de comori mai sunt de dus

un aer tainic ca la marginea dintre lumi aici la tine..
p.s.: pot să traduc cum-am-poftă-eu asta: Lähdössä tänään?
(nimeni n-are să știe dac-am zis bine sau nu) :)