ana

niciodată n-am să știu de ce carnea ta îmi pătează mâinile dejurîmprejurul tot miroase a mir și mosc te urcam în spirală mai multe scări deodată gemeai în urma ta încolțeau sâmburi de migdal te iubeam cu bună-știință ana coerent și barbar treceam mâinile prin umbrele tale ca prin pântecul unei ape te frământam cu rădăcini de lemn dulce și iarbă arsă carnea ta albă ana ochii mei pustiindu-te de la un capăt la altul nicio zbatere doar un somn lung nesfârșit mă răsuceam prin trupul tău de ciută mă scurgeam în miezul pământului fierbinte treceai cu poala rochiei grea de mere vedeam venele albastre încolăcite sub piele tânjeam după tălpile tale mici pline de țărână cu gura toată îngenuncheai apa se tulbura îți înghițea răsuflarea iar eu cu năluca ta albă pe brațe răscoleam netrebnic lumile neîncepute neștiute până la tine să te iubesc ana