E greu să nu râzi...

Am o mătușă, n-o cheamă Tamara, nu are lucruri valoroase pe care să le moștenim, dar ne e tare dragă pentru că are o fire veselă și are darul de a ne înveseli pe toți. O face de multe ori involuntar, dar asta nu ne oprește s-o iubim mai puțin. E unguroaică de origine și felul ei de a vorbi românește, o face și mai simpatică. Ibi, ăsta e numele ei, nu vorbește româna corect, dar asta n-o împiedică să nu se străduiască s-o vorbească, chiar dacă uneori stârnește hohote de râs. Zilele trecute, îmi povestea că trecând pe lângă un magazin de cămăși a văzut desenată și-o cravată și s-a trezit zicând cu glas tare, ,,o cravată, doi creveți,,. - Știu că nu zic bine,, o cravată, doi creveți,, dar spune-mi și mie cum e corect. Sau o altă pățanie de-a ei. Mătușa Ibi, e șoferiță și acum nu de mult și-a cumpărat o mașină nouă. E mândră de ea și o laudă ce bine merge. Un cunoscut de-al nostru, șofer pasionat și acela îi spune: - Ia hai să-i văd motorul. - Þi-aș arăta, zice mătușa Ibi, dar nu știu să deschid capotu’. Și-o ține așa tot într-o veselie. Doar să ai urechi de ascultat și de ținut gura să n-o ia de-a roata capului. De exemplu șobolanului îi spune șopârlan iar ceasului deșteptător, ceas așteptător. Ce mai contează, noi o înțelegem și o iubim.