de parcă aș avea motiv

Stefania, ai motiv, pentru că primăvara poate tine și 100 de ani, daca vrei tu.
In ansamblu, o imagine faină, de ”anotimp neinventat” parcă.

Melancolia pune stăpânire pe text de la primele versuri (\"...număr plecări/și scad oameni\"), chiar dacă bucuria sosirii primăverii de 100 de ani încearcă să o ascundă... în pungi de plastic.

Lavinia,
dacă nu mi-ai fi trecut insomniacă prin pagină nu aș fi aflat de poeziile tale frumoase. Și uite, în seara asta am să-mi fac timp să le citesc:)
Mulțumesc de trecerea prin anotimpurile mele, acelea în care ninge și plouă, e soare și vânt, se scrie martie și se citește iarnă. Neinventat anotimp:)

George,
e drept, o melancolie, o apăsare... ca atunci când ți se cuvine mai multă singurătate decât credeai că poți duce. Cu atât mai grea cu cât primăvara asta rătăcește nebună:)

să nu trec prin vreun ceva neinventat de tine, cum ar fi acest poem care mi se pare sprințar și miroase a primăvară, a ghidușii...

fain!

Ottilia

sunt îndrăgostită iremediabil de ninsori
dar parcă a nins prea mult între hârtii
iar acum aștept disperată să se preschimbe totul în verde

`mi drag că îmi ești aici, Ottilia :)

\"simt în oase un anotimp neinventat
în care număr plecări
și scad oameni\" - mie îmi plac mult versurile astea, care mi se par că închid în ele toată poezia ce urmează :)
- e fain titlul, în fine, un text destul de concentrat care mi-a smuls un zâmbet. că am motiv :) - în primăvara asta de 100 de ani, azi te-am citit pe tine. și mai trec

alex

a fost așa mult soare zilele acestea, că am întârziat cu răspunsul aici
mulțumesc, Alex, mă bucur că ți-am dat motiv să-mi fii în pagină:)