Ștefan Petrea

Mi-e dor de mine, mamă, vis de verde Tu sânul tău îţi varsă-n cupă, bându-l Să uit că azi mi-e alb în plete gândul Adu şi şoapta că vacarm mă pierde. Copilul din lăuntru căutându-l În ale

În poala-ntunecărilor imunde Mumie de enigmă poartă faşă Curajul e doar liniştea cea laşă Domnind acerbic peste vii secunde. Doar moartea mă încape în cămaşă Când vinul de măsele se

De joaca stelelor e luna minge Copilul treaz din mine merge-n slavă El nu cunoaşte cânt de şoaptă gravă Cu ochii lui de zbor o spaimă-nvinge. Nu ştie gând băut ca pe-o otravă De prin împărăţii

În numele luminii chem cuvinte Să mă zidească-n adevăruri pure Neţărmuiri din stele să mă fure De haos rece-aducere aminte. Să-mi fie pletele de-a şti pădure Chiar de pe urme existenţa

Lumini culeg din pomul umbrei tale În noapte, tu, nălucă de femeie Visarea mea fiinţă să îţi deie Din haosuri cu stele reci, letale. De-amor n-ai trup, de el eşti doar idee Şi în corola vremii

Păşind în piept lumina mă respiră Când întunericul în gând nu taie Precum din prună apa-n vâlvătaie Când la măsea mai trag o grea satiră. Aud în mine vis şi se-nvăpaie În noapte stelele

A fi e miez în gândurilor oase O măduvă hrănind păşiri să mire Cu întrebarea-n piele de uimire Şi-un strai veciei rece taina coase. În ghem de viaţă aţa e subţire De-ajuns secunda-n

Iar ei sunt doi, bărbaţii şi-o pasăre naivă Acolo-n respirare în piept îmi cresc trei turle Şi au un singur clopot ce tângul să şi-l urle De rugăciune-n mine când le trimit misivă. Feciorul e la

Urechea gândului enigme-ascultă Şi ochiul inimii iubirea vede Misterul dragostei un dulce pled e Ce înveleşte patima ocultă. Fior de noapte liniştea-mi purcede Şi-n văzul descuiat un vis

Un ciob urciorul minţii devastează, Fărâma unui gând spre veşnicie Şi omul bea atunci o apă vie Telurici zmei de-a fi să-nfrângă-n rază. Carnala existenţelor sclavie Învinge cuget cu

din pietre suie abur de tăcere de om în nevăzute piruete se condensează în licori să-mbete lumina stelei ce în haos piere. telurica privire curge-n sete pe cerul ce-află rana din plăcere dar

În abur de nimicuri gânduri pleacă De nu zdrobesc genunchii într-o rugă La Dumnezeu acasă-n răni să fugă Pe cruce înfigându-se ca-n teacă. Răstoarnă noaptea mica buturugă De vis,

La masa morţii clipa veac mănâncă Şi noaptea vieţii pleacă-n stropi de rouă Voi, cei rămaşi, nu duceţi plânsul vouă Cu zarva-n trai înfiptă-n gânduri încă. Că miez de drac au îngerilor

beţivii cântă visători de lene şi poame de-ntuneric au în gură le este pacea din venin augură când vin la ei licorile viclene. de dragoste se-mbogăţesc cu ură când le parcurge ochiul dulce

beţivul râde de mai ia o trântă şi hohotu-i suit din vămi de toamnă când vin la paradisuri îl îndeamnă şi valea plângerilor e înfrântă. a ruginire-n verzi e trista doamnă dar el ca pe o

Mă voi reda din rămăşiţe mie Sunt sfărâmat de dragoste pierdută Îmi voi zidi în inimă redută Să mai iubesc trecând doar în vecie. De zare-acea femeie a fost vrută, Singurătăţii

beţivii au un rai al lor din prună şi îngeri înălţaţi din tescovină licoarea dă fantoma cea divină legate guri, doar murmurul să-l spună. adorm curând ca pruncii fără vină şi-n vise au nădejdi

Lumina-n piruete ninge glie Şi frigu-n noapte-i a chemări de iarnă Când pe pământuri albul se răstoarnă Şi florile învaţă să nu fie. Canicular o rugă prin lucarnă Ridic spre-a stelelor

Ofrandă pe-ale liniştii altare De robi cuvintele ţi-au fost luate Din ele să zidească libertate, S-aline rănile uluitoare. De frică literele nu-s iertate Dar de curaj ai ban în

Din haos pe sub izgonite stele Ţigara nopţii fumegă misterul Eu umbre beau în ceasul austerul Cu legământ făcut uimirii mele. În lene-n aer e zidit himerul Şi braţul pipăirii e-n

rănită de-adevăr minciuna ţipă şi urletul se-ndeamnă-n muzici stranii în noaptea vieţii adunând tiranii când soarta ta e-o neagră-n cer tulipă. ni se-oglindeşte gându-n zbor în cranii secunda

tăcerea-i ferfeniţă, jalnic ruptă şi-i sete colosală de răgaz dar nu! tu ia tenebrele şi luptă în noaptea ta de toată umbra treaz. la ţâţa mamei cea lăsată, suptă te reîntorci cu suflet de

Zidi-voi zbor de vânt să ştie limbă Şi graiul din văzduh să îl cunoască Voi bea cenuşa să mă nasc din iască Un foc tulburător ce fumu-şi plimbă. Şi îngerul pe sus să mă rostească, Să fie