Poezie
Zidi-voi zbor de vânt să ştie limbă
sonet naiv
1 min lectură·
Mediu
Zidi-voi zbor de vânt să ştie limbă
Şi graiul din văzduh să îl cunoască
Voi bea cenuşa să mă nasc din iască
Un foc tulburător ce fumu-şi plimbă.
Şi îngerul pe sus să mă rostească,
Să fie imn în şoaptelor marimbă
Când cerul în aproape-mi se preschimbă
Plecând în haos taina nefirească.
Dar îmi vor fi-nălţările de ceară
Şi-or să-mi miroase aprig a topit
Şi vorba slavei din auz să-mi piară.
Că doar de vis eu voi fi fost răpit,
Recad pe-al meu umanul ca de fiară
Un nor seninu-nchide-n plâns grăbit.
02908
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 92
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “Zidi-voi zbor de vânt să ştie limbă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14173444/zidi-voi-zbor-de-vant-sa-stie-limbaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
0

În rest, remarc un sonet destul de bine lucrat, cu imagini deosebite, precum: Voi bea cenuşa să mă nasc din iască
PS. Vezi, dacă îi ajuți pe alți cu păreri constructive, te ajută și pe tine Dzeu cu texte inspirate.
Mărirea mea de nivel întârzie, așa că îți va da altcineva o steluță pe acest text.