Ștefan Petrea

citește-mi frunze de toamnă și fii nepăsare de brad spre iarnă, când visele cad șoptește-mi o virgulă, doamnă. in crucea bătândă a nopții te aflu străină de fard paianjeni de stele mă

în a secundelor exterminare se cred un rigă-n val de vremi nerozii fetiței, cea din tine, tot de Oz i-i; copilul cel din tine vârstă n-are. zadar Gheena își îndeamnă plozii să te cuprindă, Cer

ridam o inexistență cu Paloșul Dreptății palat mi se făcuse apa aceea scursă din ploi și din rouă nimeni nu mai bate la poarta Nimicniciei Goliat și cu David se fac frați de cruce o cruce în

De joaca stelelor e luna minge Copilul treaz din mine merge-n slavă El nu cunoaşte cânt de şoaptă gravă Cu ochii lui de zbor o spaimă-nvinge. Nu ştie gând băut ca pe-o otravă De prin împărăţii

în dimineață cafeaua râde în ibric râsul e contagios cuprinde pereții o pălălaie de râsete cuprinde odaia singur în antecamera femeilor ușoare aștept venirea lor ca pe o dezlegare de pe

Se-aud din stele muzici de lumină Sub ziduri umbra ca la bal dansează Eu mor puţin spre-a învia în frază Cuvântul testament să îmi devină. Îmi e a taină-n racla ce e trează Şi au pierit şi

având în vedere tăcerile nimic nu ne oprește să șoptim cu palma în pielea celuilalt, femeie, la vânătoare de-a iubi zburând în călcâiul gol pe asfalt și pe eresul unui gând locuind în vorbă

cumpărându-ți liniști taina își vinde tăcerea păcatul a zice-n lumină vin umbre călare pe cuget galopul e doar o memorie a morții printre nespusele cuvinte, dulci în papilele gustative ale văzului

în existență-n frunte moartea ducem, caleașca mă așteaptă-n veci să sui o! moarte tu, că mult tu ești de dulce-mi din oameni chinuri cum tu faci statui. în pat etern și umbra să se

ieri m-am pârjolit în aşa hal cu rachiu încât şi popa s-a mirat că nu i-am devenit client de ultim drum, acu mă doare capul ca la covid şi-mi ies din larve fluturi negri în maţe, e ca şi cum ai

miroşi a întrebări, parfum demonic şi parcă toate-s strânse-n poala ta e ceas târziu hălăduit în ornic şi noaptea tot clipeşte dintr-o stea. îţi sting enigma, de-adevăruri dornic ci noaptea-n

glontele Toamnei mi-a sărutat talpa merg șchiopătând ramul desfrunzit mi se vaită în gând te petrec până la ușa despărțirii moda se va schimba te vei reîntoarce aerul spre a mi-l toarce Cuvânt

Astept Astept pacea sufletului meu precum asteapta florile campului roua.

ca să zic josnic truismul la naștere făcusem sex invers cu maică-mea la așternut așezat pe hohotirea infernului acestei lumi sub veșmintele de olandă ale nopții, cer aproape, aproape un cer

e clipa-n veci de are grai de stâncă și-n nemișcarea-i tu privești tulipă, a frumusețe-n piept ți se-nfiripă sub cerul cu seninătate-adâncă dar vine timp și traiului tău pripă, eternului

pendula bate-un timp inexistent curge sînge de văzduh pe foaie cu el încerc scrie temnița aerului cuvintele circulă pe contrasens în această lectură a stelelor pe palma de pămînt ce mă așteaptă

va veni vlaga ploilor și toamnă; deja se îndeamnă norii în amurg de vara aceasta; unii își bat nevasta că n-a dat Domnul destulă vlagă în vie, Eu citesc printre rânduri îndrumătorul de

Și sânge-mi curge pe hârtii din pană Iar oasele mi s-au topit în carne Sunt o moluscă unduind din coarne, Un melc ciudat căzut într-o capcană Din iaduri, când a început să toarne O ploaie ce-n

să duci lumină în Obraz, Credinței falcă picior de Șarpe liniștea de-ți calcă și în iubirea fără zbor cobor iertat de Mere și de frunze prin tot văzduhul gol mă dau de-a rostogol și-o

Tot bate-n pieptul cerului o ploaie Să se deschidă porțile mirării Precum adie sub talaz al mării Adâncurile tainelor, șiroaie. Fiind mereu sub zodia-ntrebării Iubeai străfund de vorbă

fără anestezie cu bisturiul literei îmi desenez în piept o poezie deschidere de stern pe hârtie pășesc în pasul etern cu fanfară și cu inima cernelii pe dinafară literă după literă în

Dumnezeu joacă biliard cu noi bilele-oameni se rotesc în ritmul Tacului Tic-Tacului Moartea nimerește mai rar găurile găurile-gropile sunt umplute cu aer noaptea cere demîncare cere

prin noaptea sfințită de lună cuvintele umblă despletite iar acelor născute abia nu e nimeni să le taie cordonul ombilical și umblă târâte de Mama-Cuvânt Tata-Cuvânt a stat toată ziua la