Ștefan Petrea

uneori aș vrea să nu mai fie soare atât de soare că ți se topesc celulele zâmbetului să fie noapte ori măcar să plouă fără descărcări electrice îmi amintesc de tata tata - Doamne, ce ființă

în despărțire fascicolele roșii de lumină ale inimii se diluiază iar ce mai rămâne plesnește umplând cerul de curcubeul cel de după lacrimi asta e vă veți revedea într-o zi și toată durerea

Profesorii, colegii, stând iarăși laolaltă Istorisesc povestea a zece ani de zile Din cartea vieții noastre stau smulse zece file Și asta-i numai prima, întâia noastră haltă. Zăceau în minte nume

liniști umpleau cerul decupat de fereastră chenarul avea la mijloc un orizont îngust iar dedesubt o mică mare de flori unduiau li se vedea mai mult corola linsă de vînt de unde stăteam din pat

lipeam afișe electorale pe cer vă vom dărui ploaia dacă ne veți alege! și soarele zîmbea dinții săi erau falși deja era caniculă dar plouă în fiecare zi! rosti o mamă căreia îi murise fiul

Nu mor decât când pe paginile chipului tău citesc despre ură.

Nu ne-am văzut de mult, dar tot îmi pare Că ieri s-a terminat liceul. Parcă O vrajă nelumită mă încearcă Când chipul vostru-n fața mea apare. Loviți în tâmple de-amintirea sacră Această oră o

Curajul de a fi își cheamă plata Dorind în orice zi de ale gurii De la sărman și până la augurii Cei căror laurii le sunt răsplata Medaliați și campioni. Ei, durii, Nu dau cu fugii bir nici cu

Și gura ta mi s-a lipit de buze Un foc strecori cu degetele-n carne Și hainele au prins să se răstoarne Pe jos. Simțim în noi pocnind obuze... Din Cer sau Iad au început să toarne Suspine ca o

Iubito, strig la stele ori perete Cum versul meu a prins o crustă acră Și nu-l mai înfioară carnea macră La tălpi ce i-o-aducea liric erete. Era pe-atunci și noaptea dulce, sacră Scriam precum

În zori de zi aud cântând cocoșul Cel înfoiat. Gâtleju-i e ceasornic Și-i de grăunțe aurite dornic Căci foamea umple pieptului său coșul. Pe babă mai lăsând-o-n somnul spornic Veni-n coteț cu

vreau doi bătrâni de vârstă medie i-am spus tipei de la supermarket să aivă un strat protector de înțelepciune și să nu sufere de vreo boală să nu moară prea curând nu înainte de a mă face să

Hotelul unde stau e de cacao E strâmt aici ca-n ac o gămălie Doar aerul de-afară te îmbie Dar pe plimbări parc\' lenea mea n-aș da-o. Doar pixul mai aleargă pe hârtie Cu spor, precum hamalii

Privighetoarea tril divin își lasă Din \'naltul slăvii spre pământ, strivindu-l În muzică ce înfioară jindul Dar sunt mulți semeni căror nu le pasă. Își văd de-a lor căci greu le e fiindul Și