Ștefan Petrea

dumnezeu se privește în oglindă își piaptănă toate rugăciunile din păr priveam în oglindă pe dumnezeu doar oglinda ținea loc de poartă și petru adormise legănat de graiurile popilor din

de vineri am încetat să mai mor sîmbătă noaptea am înviat puțin într-o cupă de vin și o lumînare de Paște mi-am ciocnit ouăle de ovarele unei prostituate pe care mi-am făcut-o Fiică să-mi

Trudește scribul litera amară Și din adâncul de cuvânt har scoate Din pana lui în nemurire poate Și iarna stelei s-o preschimbe-n vară. Veciile-i sunt fiice și nepoate Căsătorit cu Moartea cea

Și urma-ai părăsit în veci cărării Iar inima o țin doar în ardoare Dar chiar de învierea ta mă doare Găsit-ai poarta-n mîntuiri intrării. Mi-e dor de tine, fată, ca de-o boare Ce vara o

nu mai veneai și părea de gîtul clepsidrei se subțiase nisipul psalmodia clipele într-o cadență de ani nu mai veneai și-mi trăsesem pătura pe picioare să nu le spulbere vîntul căci nu mai

o boală nesemnificativă îmi mînca viscerele în sensul că mi se întorceau ca o vomă în gură nu le scuipam le introduceam înăuntrul Ființei Domnului mi s-o fi plecat de la atîtea Mere ce am

În pieptul scos din Jar ne crește Lancea Și nu mai dor nici Cuiele din Palme Toridele dureri sunt astăzi calme Și nu mai sunt cutremure în Vrancea. Soldații-îngeri sunt chemați sub arme Și

Hristos în astă Vinere murit-a Încet ies din morminte Răstigniții Pe fronturi tainic cruce-și fac răniții Și Iadului nu mai oferă mita. În viață încă, duc ofrande Sfinții În veci spre a le

La miezul nopții va veni un Fulger Și va aprinde-n taină lumânarea Din tine Răul cel imens ca marea Din piept cu mâna zdravăn smulge-l. Þi se va lumina atunci și zarea Cu mielul cel tăiat

am iubit toate femeile prin care am Fost acum nu mai exist sunt un burlac acoperit de brumă promoroaca îmi stă în mustăți ca un cuțit ce ascute alt cuțit spre a se înfige mai aprig în mine sunt

Tăcere... ce neagră-i, fără puls Putînd fi veșnicia tăcerilor din oase Ori firul alb din păru-ți pe care ți l-ai smuls Ori zvon tăcut de Coase. Eu caut în tăcere Hristos pe cruce pus Și în

căderea în gol poartă numele tău iubito cînd din gelozie mă revărs ca apa de pe munte căderea în gol e un fapt pe care apa îl știe eu cad zilnic prin cataracta vieții mîntuirea aceasta ce

Imaginea oglinzii mele arată-o față fără Chip Și-Asemănarea celui Sfânt e doar un praf mărunt de stele Trecut prin sita vieții mele ca toți din lut mă înfirip Da'n năvălirea de nisip mai stau cu

Poetul, Muritorul, dialoghează-n baruri - Aș vrea să mor! Poetul cu pumnu-n piept se bate. Acel murind în ochi cu jind i se-aprind faruri: - Eu Niciodată; dar Niciodată nu se poate. Poetu-i

jaruri de suflete vor ieși din morminte la flacăra lor îți poți găti hrana sufletului propriu doar oasele vor rămîne în pămînt ca o dovadă că pe acolo a trecut un om

Merele ruginesc în mine nici o iubită nu vine să-și ruginească dinții în rugina lor ceasul de noptieră gonește către noaptea în care mă voi dezbrăca de Mere să intru curat în trupul

torsul îmi viermuiește de iubire inima îmi atîrnă de pieptul unui cerșetor toate icoanele ce îmi fugiseră din suflet se întorc mănînc atomii unei clipe Vama e mai ușor de trecut creștetul

Mă tot rotesc în cercuri vicioase Sunt credincios și-ateu, deopotrivă Nu-s îndumnezeirii împotrivă De poezia toarnă vin în oase. Dar dincolo de liră-s în derivă În versul meu cel în acorduri

Nicicum se-ntinde semnul unui Pește În pragul casei ce e blestemată Chiar de în societate e stimată Nemântuire ține-n sân șerpește. Purtând în ușa veche-o nestemată Stăpânu-i orb că nimeni

strigam de mi se stricase gura limba atîrna printre dinți de buza de jos Jos s-a dat zvoană că îmi vor putea cuceri sufletul spada sufletului meu împunge toți diavolii din cartierul de

Ne pare-a respira doar diamante Și ți-e și teamă luna cât de mare-i În insomnii tăcut e omul care-i Pe lângă astru doar un simplu fante. Hai astăzi să ne-abținem de la carii Chiar de sunt

Mărul s-a stricat în interiorul nostru l-a atins un vierme cu o aripă trenul are șine de fier și ai alunecat pe fier ca pe o zăpadă îndepărtîndu-te ca un copil pe sanie uitînd că și-a lăsat

lujerul Vieții ruginește în Toamnă Iarna vine ca un repaus primăvara doar Hristos învie alături de Fire spre a mai mîntui un an tranșez sternul și trag cu mîinile de piept să intrați cu toții

oase de înger zac în mormintele Cerului poți face din ele zaruri să-ți afli soarta în Rai se joacă barbut pe Mere și fiecare înger decăzut va vrea aripile să și le reia și carnea nu lutul în