Stefan Mircea

Ce simte un clovn Intrus, În lumea circului ireal? Resemnare. Admiră artista la trapez, Ce desenează paralele, Ale unor lumi aparte Cu aceeași esență. Elogiază dresoarea, Cu tigri

Să crezi să uiți amintirile Aruncate în șanțurile veșniciei La rând, în așteptarea catapultei Către zona elizee, trebuie întâi să înveți. Trăiri extreme la capăt de speranță Asezonate languros

Mă sting încet , în cercul meu Sunt gol, fără fățărnicii adverse Eliberat de tot și toate, Nu aștept însă, trecerea să vină. Cândva, de va bate vântul în cercurile mele Poate voi fi eu, o

Îți pun inima la picioare Să-i dai un șut în zare, Fie să o păstrezi la drum Fierbinte, dăruită ție acum. Mi-e gândul dus la plimbare Pe strada cu tei în floare Să întâlnească o zână

Ne naștem fără nimic, Cu suflet și speranță Gânduri ascunse din lumea trecută, Aduceri aminte spre un nou început. Sunt pregătit, nu-mi este teamă De furtuni, fulgere răsărite

Îmi schimb gândurile Aruncându-le la coș, împărțite Unele în cercuri colorate Altele date în arendă. Le părăsesc între sectoarele vieții Cu speranța că se regenerează Spre a fi folosite

La cimitir sună telefonul, Răspund virtual, E o companie de telefoane nebună, Vrea să-și ofere serviciile extinse în noua lume. Întreb dacă pot să-mi dea un număr Să-i sun pe cei suferinzi ,

Din lumi ascunse în timpi diferiți, Se transmit prin cercuri diverse, Mesaje viitoare, raportate în spațiu Cu ieșiri în eter în afara cercului mare. Într-un sistem de referință

Ciudat, de când ne naștem, Ne stingem puțin, câte puțin, Fără o măsură reală a timpului în tandem Ca pereche a spațiului pentru festin. Poți să te naști aurit Să încerci să ții de

Iubește cercul în spații deschise, Iubește măreția lui, Sinteza simțurilor ascunse, Culme nebănuită a absurdului. Descifrează raze de sensuri, Înțelege tainice acrostihuri, Și poate, cine

În lumea pisoilor miau Doi motani ridicați la rang de filozof Analizează structura lumii : De ce unii au porumbei Iar alții nici oase de pește. Împerecherea genetică, își zic, În regnul

Un zid al comunicării Paravan de idei proprii Deschide o viziune aparte Asupra iubirii deșarte. Mesteci în glumă, răvașe, Unele chiar buclucașe, Și sorbi nectarul vorbelor de soi, La prânz

Trec pe strada cu autobuzul 5 Printre șanțuri de canalizare Arunc mingea la întâmplare și văd Dacii în luptă cu romanii, Până când, într-un colț, mama veghează Să vin la masă, la

Mă plimb pe trotuarul din vie Și ascult lumina care vibrează La grozăviile unei lumi în descompunere. Strugurii îmi sterpezesc gândirea calmă Când văd idioți la nivel planetar Transpuși

Eroarea eternă plictisește, Vezi vântul din zbor, Problema lumii e cercul, Depinde în care ești Intern sau extern. Să renunți e o soluție, Dar cu ce rezoluție? Să crezi e o

Sfârșit de speranțe, Cu iubiri de mărgăritar Răsfirate în vieți paralele, Adunate cu gândul la stăvilar. Sfârșit de idei colorate De cercuri albe Înlănțuite cu flori de mărgăritar Duse la

Atât de aproape și totuși departe O rază de lumini aparte A unei lumi deșarte În culori de gânduri amestecate Nu poate răspunde Cu vorbe rostogolite pe trepte Într-un cerc deschis de unde A unei

O păpușă de porțelan chinezesc, Meditează la tinerețea mereu prezentă Ascunsă de un paravan de carton, Care se strânge în forme dorite, Cu posibilități efemere pentru jucărie De a trasa

Printre cutii de carton, Caut în cercuri nedefinite, O gură amară de ozon, Să văd o lume aparte, de departe. Într-un final găsesc sfârșitul O analiză de trecere ușoară La pas, pe un drum

Furnici cu creierul ars Aleargă în cerc la aprozar Să prindă rând la un vinars. Lucru banal, dacă nu bizar, De vreme ce furnicile aleargă, Să prindă o amărâtă fragă, Dupa miezul din

Alerg pe cercuri, În echilibru fragil, Conduc în cercuri de stări, Pe direcții aiurea în plan subtil Paradox al sferei, Confirm ideea tezei: “Te învârți în cerc degeaba, Dacă strici în grabă,

Vine o vreme la limită, Un ansamblu de sentimente cu dureri, Măsurate prin temperaturi reci, Când lumea aleargă cu orgolii frânte La o plimbare la care niciunul nu se gândește. Vin să se

Cu toții ajunși proști Ne mirăm că dacă furi Declarat politic în apartenență E departe gândul de judecată. Suntem distruși în logică, Trebuie generații să ne spele Pentru că altfel n-au cum

Aș vrea să-ți spun de cardan, diferențial, cutie de viteze Și alte acareturi la „brrmbrr”, Dar emailul, deși trece prin aer, Se întoarce tot pe pământ. M-am plimbat pe locul preferat, Aproape de