Ștefan-Adrian Bărbulescu

\" Am pornit la drum. Și noaptea am lăsat-o-n urmă, Și somnul cald, cu vise moi, Și vechiul eu, de ieri, Din noapte și din vis L-am pus în cui Și n-am mai plâns, Și nici regret n-am mai

\" Un Călător, Aflat de mulți ani pe drum Se trezi-ntr-o zi Că se oprește din mers Și se întreabă: La ce bun totul? Există oare Vreun scop final? Există oare Vreo luptă Ce să merite A

\" Fiind Timpul ceea ce este, Totul legat de el Este o iluzie. Sunt bolnav de moarte, Adică Moartea m-a îmbolnăvit Cu prezența ei fantomatică, Inexistentă, persistentă,

\" Nu-mi trebuie cuvinte mari, Nici multe, nici puține, Nici prea simple; Nu-mi trebuie tăceri, Pauze și-nspirații Atent gândite; Nu-mi trebuie pace, Dar nici război prea aprig; Nici

\" La capătul lumii rotunde Se-aude-un sunet de fiară - În aer, în roci și în unde, În noapte se ține, iarăși și iară. La capătul lumii rotunde I-o gaură-adâncă, în cer și-n

\" În viață acum și peste-o clipă poate veni neantul, înghițindu-te, atât de repede, de nu-ți vei da seama decât o clipă după ce ai murit... Bruschețea morții, a neființei, e mai rapidă ca

\" Și zeițele fac supă, Iar ursuleții de pluș Sunt la urma urmei Niște bucăți de cârpă; Se spune că Þigările ne ucid de tineri, Dar ce se întâmplă Cu fumătorii deja bătrâni?

\" Ne naștem Mici, insignifianți, Creștem Viguroși, în bătaia Soarelui, Ploaia ne udă, Vântul ne suflă, Viața ne-ncearcă... Și la sfârșit, Cădem - Ca o frunză toamna... Iubirea

I e r t a r e (a doua variantă, personală, pentru ea, pentru tine) \" Îmi spuneam Și îți spuneam Nu o dată Că s-ar putea, Ca într-o zi Să iau drumul

\" Am strâns în pumni bucăți de natură Și m-am clătit la ochi cu soare; Am băut ploaia direct din cer Și-am dormit sub coroana unui copac frumos. Noaptea am ascultat ființe

\" Închide ochii. Întunericul te-nvăluie, mătăsos și moale, cald și dulce. Somnul conștiinței, depărtarea de griji și uitarea de sine. Aprinde o lumânare. Privește-o până moare, încet,

Ce caut eu acum în ochii tăi preaumezi? - oglinzi întoarse-nspre și-al meu, și-al tău și-al lumii-ntregi, suflet la ceas din timpul fără timp, tăcerea-n ce

În ziua nevrajbei noastre vedem Luna, Soarele și Lumea căzând, umile, cu lacrimi îngenuncheate sub arșița Adevărului. Și liniște de-ar fi în patima tăcerii, catedrale-ar muri în

A fost odată Ca niciodată O lume În care oamenii Au încetat deodată Să se ucidă-ntre ei În slujba unor Idealuri cel puțin Dubioase, hotărând Să gândească În sfârșit. O lume în care Nu

Până la marginea orașului Drumul fusese ușor, Orice creatură Ferindu-se din calea ei Cu teamă și obediență; Acolo, odată ajunsă, Mahalele i-au oferit Locul propice Gestului ei atât de

Frigul ce crapă lemnele arse pe jumătate de pe lângă copiii morți în așteptarea falsului crăciun cu falsa lui căldură și șorici de porc ars de tot - reclamă, cheamă, plânge. Pământul

Poem târziu \" Iubita mea fostă - Actuală minciună, Aș vrea să am Un mesaj pentru tine Dar nu am; Aș vrea să te urăsc Și să te uit, Realizând C-ai fost atunci Tot

În pauză \" Scârba, Furia și Pana S-au întâlnit pe marginea Unei foi albe, la o țigară. (Mai erau 5 minute Până să-nceapă programul.) Acolo au dat De un grup deja format

Vampirul \" În noaptea surdă, Surdă la mine și eu la ea, Eu, suflet, Ochii mi-i întorc La cele nesfinte De trup și simțire plăcute; În surda noapte Vise treze Mă calcă-n picioare Cu

Cai morți pe-o câmpie \"Eu, tu, ei, Și așa mai departe Mă umplu și mă umpleți De un sentiment destul de asemănător Cu ce unii ar numi Scârba pură, Asta în momentul în care Văd, prea

Identitate \" Ce de lucruri schimbătoare Sub ceruri cenușii... Din ce-a fost ieri, nimic nu pare A mai fi. Plecați sunt prietenii de-altădată, Sub alte ceruri cenușii... Trecutu-i

Cu toții-avem dreptate \" Și cel puternic Cu fălcile-nfipte-n tortul cel mare; Și cel slab și umilit În genunchi, plecat și doborât; Și soldatul din tranșee Fără de picioare ce urlă-n