Poezie
Genocid
2 min lectură·
Mediu
A fost odată
Ca niciodată
O lume
În care oamenii
Au încetat deodată
Să se ucidă-ntre ei
În slujba unor
Idealuri cel puțin
Dubioase, hotărând
Să gândească
În sfârșit.
O lume în care
Nu trebuie să mori
Ca să devii cineva,
Sau erou sau
Mai de folos;
Războiul
Nu-l duci pentru
O pace efemeră -
Un alt motiv
De nemulțumire și
De-a începe
Un nou război.
Și revoluția
Să fie doar
Cea a spiritului.
Povestea se termină aici.
Gata cu gluma!
O asemenea lume
Nu are cum să reziste,
Nu poate fi făcută,
Nu se poate naște,
Nu sunt oameni pentru ea,
Nu, nu, nu, nu, nu...
Altul e peisajul:
O lume a minciunii,
A crimei, a morții;
Lumea unde războiul
E la el acasă;
O lume minunată
În care viața
Are cel mai mic preț
Și restul gândurilor,
Viselor, idealurilor
Au ajuns cuvinte goale
Lipsite de putere
În fața limbii de lemn
A demagogilor
Și predicatorilor,
Criminalilor,
Strângătorilor de putere -
Vampiri nesimțiți,
Nemuritori ce nu pot fi uitați.
Dușmanul?
Cine e dușmanul?
De ce?
Cum a ajuns așa?
Cum a ajuns acolo?
Cine l-a urcat pe tron,
I-a cântat osanale,
I-a fost frică,
L-a lăsat,
I-a permis
Să strângă tot,
Averi, puteri, armate;
Să te aibă,
Să te domine,
Să ți-o tragă
Zi de zi, râzând
În timp ce tu
Culegi (aplecat din nou)
Firimiturile aruncate
Și-i mai și mulțumești?
Ați tăcut cu toții
Și-acum mârâiți
Printre măsele
Și mai vreți o revoluție,
Înc-o mare de sânge,
Ca mâine
Totul să fie la fel -
Alți zei,
Alte-nchinăciuni,
Alte fețe pe bancnote
Și câteva coroane
Depuse pentru cei
Care-au crezut că știu
Pentru ce mor
Măcar de data asta.
Dușmanul ești tu
Și viața ta
Lipsită de-nsemnătate -
Nu pentru tine,
Prostule, căci ce ești tu
Singur?
Lumea nouă
Se naște prematur
Și moare sufocată
În fiecare gând
Și vis, și ideal;
În fiecare carte
Și poem
Și copil, atunci
Când toate-acestea
Se pierd
În uitare, tăcere și somn,
Și ne trezim a doua zi
Mai morți, mai ucigași.
001.682
0