Poezie
Nedreptate
2 min lectură·
Mediu
„ -Copile!
răcni Zeul Inutil,
trezește-n tine
spiritul și dorul
de ducă
apucă drumul
ce te va duce
la mama dracului sau
oriunde altundeva...,
oh, căcat,
mă las de meserie.
(șoricelul rodea
tacticos
o biblie
prăfuită)
Norul se risipi,
lumina se stinse
copiii se culcară la loc -
fiind abia două jumate.
Doar unul
rămase cu ochii zgâiți
în tavan
visând; așteptând
dimineața.
Dar dimineața
nu mai veni
căci Lumea muri, în somn,
între timp,
brusc, toți, deodată
și nu mai rămase
nimeni,
niciun suflet
vinovat, au ba
inocent, pur sau
nu mai contează.
Așa visă copilul
iar trezindu-se,
își făcu un sandwich
și fugi de-acasă.
*
Lumea i se-nfățișa
în toată urâțenia ei,
în multitudinea
formelor și
culorilor pe care
le poate lua
sărăcia;
se minuna
nemaispus și
nemaivăzut de
prostia și inocența
sub-animalică
a mulțimilor ahtiate
după mărgele;
plânse la procesiuni
și râse, printre lacrimi,
la nașterea
altui nenorocit-nefericit
ce va-ncerca, în van
să lupte,
să mănânce,
să iubească,
să aibă dreptul
și să moară
când vrea
sau trebuie...
Soarele se făcea
tot mai mic,
pregătindu-se să moară.
Șoricelului i se făcu rău
și vomită
pe parchetul proaspăt lustruit
psalmi și pilde
înnecate-n cerneluri toxice
și plumb greu, ucigaș
și clor acid și
piele de vită sacrificată
și scame de-nțelepciune
veche de mii de ani
și muri șoricelul
exact
în același timp
în care
Copilul muri și el
ucis, probabil
din greșeală
într-o parte a lumii -
oricare -
unde se moare
de altfel
astfel
din când în când
regulat.
*
Călătoria
cu sau fără destinație
are un sfârșit ce e sau pare
întotdeauna nedrept.
~ EtienneNoir, 24 Octombrie 2009~
001916
0