Stanica Ilie Viorel

eu văd așa, amurgul vine după apus, deci unde este
acum amurgul era mai devreme apusul
dar apusul o fi acel apus?
și amurgul ce o fi, dacă acesta, fiind semiîntuneric,
nu are sete să fie întuneric întreg
dacă mai pui și raza de lumină...

dar, uite așa, ofer dezlegări și teoria spune că așa nu se face
deci, rămâne secretul nostru :)

mulțumesc pentru trecere și semn!

o strângere de mână, fie aceasta și doar în spațiul virtual, oricând primesc

despre misiunea mea pe aici n-aș putea spune că am habar care are fi
dar e timp să aflu, dacă este ceva de aflat

"Se leagănă-ncet
apoi tot mai tare
luna din lac"

partea aceasta mi-a plăcut cel mai mult
în ton cu poemul, pot spune

cutremurător de frumos:)

mi-a adus aminte de Acceleratul de Topârceanu

nu doar că este de acolo, ca descriere,
dar și concentrarea aceasta în cuvinte puține e specifică
genului de prin zona aceea

mi-a plăcut!

este un eseu
unul care, în lipsa argumentelor, ne propune să luăm în considerare niște supoziții
de aceea cred că ar trebui completat
cu răspunsuri la întrebarea "de ce?"

spor!

nimerit este "nemăritată"

altfel, o propunere de imagini ce par desprinse din gânduri rătăcite printre spații ale unor dorințe care mai au viață, dar nu pot rodi, precum o sămânță într-un pământ trist, doritor de ploaie

spor!

vestea
fiecare se pregătește în felul său
roata lumii se întoarce
acesta-i sfârșitul, un alt început

spor!

nici din față, nici din lateral
pentru un portret, ceva...

dacă eu nu văzui cum freud dezvoltă pașii în valsul vibrațiilor, atunci cine?
câteva detalii le-am interpretat altfel decât ai prezentat în explicații,
altfel 1:1
bine, am pus și eu murături în loc de neputință

și la urma urmei, după picturile rupestre, cine mai e original?
eu chiar cred că există universuri paralele, mai toți scriitorii, de la antici încoace, mi-au copiat stilul :)))

spor!

invitația :)

într-un atelier de pictură
"orb din dragoste"
poemul tău ar prinde numai bine să ruleze ca un generic inspirațional

spor!

devine o prezentare
mie îmi pare un sarcasm conjugal aproape disprețuitor (la poem mă refer) care ar putea fi foarte bine spus pe șleau, dar după miezul nopții

este un întreg al anatomicelor desfătări care în final vor fi puse la păstrare precum murăturile, dar ar mai fi timp și de noi, după atâtea împreunări în care doar ne foloseam unul de celalălat ca să ne trăim cu alții... alții care habar n-aveau de existența noastră

bineînțeles, eu stau bine la mansardă și am imaginație
cade exemplu, numărul opt e rai infinit, dacă lombar (nu lombard) e sănătos

spor și voie bună!

mă jucam un pic, plecând de la ultimul vers pe care voiam să văd cum sună
înlocuirea cu "rugăm" a "te rog"

O zi cu toate cele bune!

pentru pasiune, pentru muncă...

https://romana.agonia.eu

ambele variante :)

pe la noi rugăm să stai
nu acum, mai peste vară
din belșug tu să ne dai
tot ce-om pune în cămară

pentru mine ÎMPREUNĂ există în emoție
nu mă încadrez în tiparul scriitorului român pentru că nici nu am nevoie de vreo validare în acest sens și nici orgoliu care să-mi poată fi atins în vreun fel
eu mă bucur să adaug existenței mele această minimă creație
dacă cineva, ca tine, simte nevoia să adauge, să sugereze, să corecteze etc.
primesc cu plăcere,
mai mult de atât, voi căuta să învăț din acest dialog la distanță
nici n-aș putea să primesc altfel intervențiile de acest gen, decât cu plăcere
asta demonstrează că textul a atras atenția și oferă inspirație
ce altceva și-ar putea dori un autor!?

referitor, la cele sugerate
voi căuta să privesc atent

la prima citire, aș dori să vezi altfel nuanța următoare: galbena lumină nu are același sens cu lumina galbenă, cel puțin în viziunea mea
textul presupune o anumită interpretare, nu știu dacă tot ce ai sugerat ar conduce spre ceea ce am dorit să exprim

și încă ceva!
acest text este dezvoltat din acea strofă pe care ai sugerat să o elimin din "ecouri"
acolo avea rol de paranteză, pentru a surprinde un peisaj întreg, dar, la sfatul tău, am ales să elimin paranteza și chiar să și dezvolt acea strofă


mulțumesc!

că cele mai bune erau alea făcute de bunica

bine că te-ai bucurat de ele!

poate că aceasta este esența meditației personale, nu doar
parcursul
căci "știu că urmează inevitabilul" nu este îndemn la resemnare, ci la asumare!
tristețea dă și ea rost bucuriei de a fi, măcar pentru că prin existența sa ne oferă termen de comparație,
altfel n-am cunoaște, n-am recunoaște, starea de bucurie

spor!

în poezie cuvântul,nebun și el, are luciditate

nu știu dacă am mai citit acest gen de compoziție la tine, cu această
ironică surprindere a unui proces care, vrem nu vrem, se regăsește în
situații nedorite (așa cum putem extrapola la afecțiuni de orice fel)

belfer/ n-am mai întâlnit de ceva vreme termenul

ai un spirit de observație foarte dezvoltat,
cel puțin asta observ în acest poem
pe care îl observ ca fiind reușit!