Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@stanica-ilie-viorelSV

Stanica Ilie Viorel

@stanica-ilie-viorel

Fiinţa-sângele râuri, râuri de gânduri.

Eu m-am născut să fiu mai mult de o zi...Poate cât să am timp să mă nasc. Am apărut în Hunedoara și puțini sunt cei ce mi-au auzit sosirea, nu pentru că n-aș fi avut ceva de spus.Am spus, în gura mare, dar furnalele vuiau cântecul lor (mai târziu am…

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
interesant

m-am oprit din citit ca să nu uit ideea comentariului

o să citesc până la final, apoi o să caut să aflu cine este autorul

asta am vrut să spun,
să citești un text și-apoi să îți dorești să știi mai multe despre autor. cred că asta înseamnă că ori e o întâmplare (textul bun), ori că vei nota numele și vreodată, întâlnindu-i cartea pe un raft, o vei cumpăra

Pe textul:

245111" de Gabriel Nicolae Mihăilă

0 suflu
Context
îmi place ultima strofă (aș zice că sunt trei strofe, primele două versuri-prima…) începând cu “N-aș fi crezut…”
poate și pentru că acolo am vizualizat (dar eu nu mă dezmint, nu reușesc să “dezleg” toate metaforele, d’aia mă și bucur să citesc interpretările celor “care văd”)

poate că pare obositor (faptul că las o părere pe text) dar o fac nu din logoree (cum ar spune talentatul Florin, pistolarul), ci pentru că îmi place să interacționez. Cum spunea cineva pe aici, ăsta e loc pentru “evadare”

Spor!

Pe textul:

mi-ai spus să fim bărbat și femeie" de Ottilia Ardeleanu

0 suflu
Context
Sincer, nu te înțeleg.
De ce folosești energia, cultura, talentul, creativitatea, în sens negativ?
Nu că ar trebui să fii simpatic, dar poți oferi sfaturi, sau poți ignora.

Mie îmi ești simpatic și oricât de acid ești (sau vrei să pari) nu mă supăr, dar, dincolo de aparențe, oamenii pot fi sensibili, pot evita conflictele evitându-te sau renunțând să mai intre în contact cu tine, ba mai mult, unii chiar vor renunța să interacționeze și asta dăunează comunității.
Ți-ai pus problema și în acest fel? Adică, ai observat că faci rău unor oameni pe care nu-i cunoști, care au orgolii, care visează să scrie un poem, care își doresc să fie aoreciați etc.
Dacă nu-i poți ajuta, de ce nu îi ignori? Astfel s-ar interacționa civilizat, decent și s-ar putea spune:- îl știi pe X, a publicat o carte, e bună, e aici pe Agonia, știi? Cel care are talent și care are și competențe. Cel de la care am învățat să…
Ai putea fi domnul X, ce crezi?

Pe textul:

versiunea mea" de Stanica Ilie Viorel

0 suflu
Context
Florin, comentariile tale ajung pe pagină cu întârziere
mai devreme era doar comentariul Otiliei

musai să-ți răspund:
săritorii cu schiurile mă suportă


seară fixă!

Pe textul:

versiunea mea" de Stanica Ilie Viorel

0 suflu
Context
las semn de vizită
aș lăsa miile de km la întâmplare (să-și imagineze fiecare cititior câte mii vrea, nu 2 mii, nu 20 mii etc.)

voi reciti

Spor!

Pe textul:

croazieră" de Ottilia Ardeleanu

0 suflu
Context
mai degrabă un jurnal, gânduri
o senzație pe care am transformat-o în cuvinte
fără vreo pretenție literară

este și sugestia oferită o variantă

PS: totuși, versiunea mea de azi a fost cam așa:
- tăiat pomii (curățat/tăierile de primăvară), măcinat cereale la găini, dat câte o raită pe net cât să nu uite Florin de mine, vizionat un meci de fotbal, plimbare cu cățelul o oră, duș și acum la tv și pe net
total domestic.

Mulțumesc pentru vizită.

Pe textul:

versiunea mea" de Stanica Ilie Viorel

0 suflu
Context
floricele (dar nu pe câmpii, ci în castron, lângă o bere) stau să pocnească că, cică, dacă n-ar fi viorele pe câmpii, nici spumă (de la bere) lângă floricele

scuze, autorului, pentru câmpii

Pe textul:

avem şi haiku calitativ domnu, cum sã nu avem?" de Bogdan Geana

0 suflu
Context
nu mi s-a părut nimic exagerat și nici nu eram sarcastic
e interesant cum, mai mereu, autorii simt nevoia să “articuleze” (ca la școală) comentatorii
dacă zici, că de le zic
dacă nu le zici, că de ce nu le zici… parafrazând o reclamă

din comentariul meu rezultă (evident) că nici n-am auzit de Nichita și sunt și nob (miop) în ale interpretării

nu mă deranjează nici presupunerile și nici defensiva asta “tutelară”

doar remarc

și, da, având explicațiile respective, văd clar imaginea propusă
mulțumesc (sincer) pentru “lentilele” folosite

un pic de îngăduință, față de noi, cei amatori
dacă nu cer prea mult

spor!

Pe textul:

avem şi haiku calitativ domnu, cum sã nu avem?" de Bogdan Geana

0 suflu
Context
ar fi de folos să scoatem păpușile la soare, să le învățăm să culeagă piersici zemoase și să le învățăm să iubească pâraiele

mi-a plăcut interpretarea

din păcate, e despre o realitate, fiecare alta
realitatea din fiecare cameră plină cu păpuși

spor

Pe textul:

borderline" de Daniela Davidoff

0 suflu
Context
“marte”, luna calendaristică?
ploi călduțe… să înțeleg ca sunt aburii ceaiului, sau e un “marte” dintr-o emisferă unde ploile sunt călduțe în martie?
imaginea propusă e un colaj?
văd florile ca loc de ședere, savurând un ceai- oferta unei clipe de liniște
și văd florile din care îmi fac ceaiul, oferind, deasemena, clipe de liniște


spor!

Pe textul:

avem şi haiku calitativ domnu, cum sã nu avem?" de Bogdan Geana

0 suflu1
Context
Super! Mulțumesc!
Acum am adresa de e-mail pe care o utilizez.

Spor!

Pe textul:

generația următoare... îndreptățiți și orgolioși?" de Radu Herinean

Recomandat
0 suflu
Context
răspuns (timid) la provocarea adresată de Florin, albinoșilor:)

Pe textul:

Nunta" de Stanica Ilie Viorel

0 suflu
Context
îmi pare scris pe grabă
ca atunci când, după un vis, ne grăbim să-l spunem cu voce tare, ca să nu pierdem visul

spor

Pe textul:

Noaptea" de Cioban Stela

0 suflu
Context
primei strofe îi “reproșez” că nu și-a pus un strop de tinerețe fără bătrânețe

dar ne dă speranțe finalul (adică vom găsii comoara ascunsă de bătrânul timp) căci, dacă roata vieții e, vom găsi cale să o rostogolim cum dorim


frumoasă imaginea,
o complicitate între nostalgie, realitatea pe care nu o putem fenta, asumarea până la pocăință

Pe textul:

dănțuire" de Ottilia Ardeleanu

0 suflu
Context
înghesuială de suflete (fără “multă”… fiind înghesuială se simte deja “multul”)

ar fi de folos să spui cititorului ce așteaptă femeile

“gleipnir” nu este nume propriu? (nu că aș avea habar despre cele două personaje, dar așa pare, nume propriu)

spor!


Pe textul:

Împletiri" de Traian Rotărescu

0 suflu
Context
mulțumesc pentru semn
bucuros două cuvinte… dospite:)

Pe textul:

dimineața de după tine" de Stanica Ilie Viorel

0 suflu
Context