borderline

din nevoia de carbohidrați

s-a născut linia
aceasta subțire și infantilă a foamei de luptă.
păpuși cu boli cronice zac pe pat.

nimic nu le mișcă
nimic nu le impresionează.

[ de fiecare dată e o ușă care se deschide.
undeva avioane aterizează
în largul mărilor pe punțile vapoarelor.
așa se petrec tragediile.]

fumez la nesfârșit aceleași țigări deși
știu că lucrul acesta mă va ucide.

în mijlocul camerei
deschid ușa dressing-ului o închid la loc.
faci asta de o sută de ori.

trec linia subțire și moale a întunericului
într-o altă dimensiune.

nonsensul capăt sens
aici în acest poem în care
totul se luptă să supraviețuiască.

păpușile cu boli cronice
au început să se trezească.
sunt vii și au carnea moale.
ele te vor hrăni
de acum înainte dar nu cu lapte de mamă.

mai degrabă cu groază cu disperare cu dureri.

încep să ți le aducă pe o tavă
în dinning în timp ce te uiți la televizor.

un ochi unul după altul,
o mână una după alta.

la un moment treci granița.
și vezi lumea prin ochii lor.
și te lupți cu mâinile lor.