Stanica Ilie Viorel
Verificat@stanica-ilie-viorel
„Fiinţa-sângele râuri, râuri de gânduri.”
Eu m-am născut să fiu mai mult de o zi...Poate cât să am timp să mă nasc. Am apărut în Hunedoara și puțini sunt cei ce mi-au auzit sosirea, nu pentru că n-aș fi avut ceva de spus.Am spus, în gura mare, dar furnalele vuiau cântecul lor (mai târziu am…
la asfințit, somn ușor!
Pe textul:
„Uite Luna, uite faru' " de Sorin Stoica
acu’ avem noroc cu tehnica:- pui o chestie d’aia pe ureche și crede lumea că vorbești la telefon
O zi cu toate cele bune! că dimineața-i beton
Pe textul:
„simplicisima dimineții" de nandi vardeanu
se întâmplă, dar cine le mai observă
trecerea de la prima strofă la a doua pare produsă de-o izbucnire într-un peisaj domestic, ca și când poetul scria despre ale sale vedenii și ea îl citește peste umăr și îi spune:- dar de mine nu zici nimic!?
și-atunci să te ții draci
spor!
Pe textul:
„truism ics" de Ștefan Petrea
ai observat bine.
bunica.
mulțumesc
Pe textul:
„durerile sunt ascunse în moarte" de Stanica Ilie Viorel
există și ne place să îi întoarcem spatele/ e mai comod așa
poate că ceea ce ai descris este păcatul, habar nu am…
dar îmi vin în minte gropile comune, arderile pe rug, copii plângând în brațele mamelor sfârtecate… toate-s transpuse în fiecare
în întuneric, becul ars nu luminează și nu-i mirare despre întuneric, e despre cât a luminat ca să ardă și mai ales: - ce la ars?
e un urât al cuvântului scos la suprafață cu sinceritatea car te caracterizează
nu apreciez imaginea propusă (de ce să nu spun, e cutremurătoare și-s prea plin de emoții și fug, nu-s laș, dar fug)
nici compoziția nu o apreciez (poate că am ajuns să vrem de la cei talentați forme nemaiîntâlnite, matrixul poeziilor, pretenții omenești)
apreciez lipsa de pudoare asumată, corectă, transformată
Pe textul:
„fără vise" de Leonard Ancuta
pe un iphone7 al meu… greu de urmărit.
am încercat azi de câteva ori
prind câte ceva, apoi leșinez de la ecranizare
așa o să fac… le printez.
Spor!
Pe textul:
„sânge și miere și alte atrocități în miniatură generate de pierderea timpurie a dreptului de autor" de Bogdan Geana
Cu tot respectul, dar n-am găsit un fir de poezie.
Pare o revoltă și un îndemn. O prezentare pe nerăsuflate.
Probabil și oboseala pe care o simt mă obligă la nepricepere, ori, de ce nu, sunt chiar nepriceput.
Spor!
Pe textul:
„Ei vor să fie dumnezei" de Cristian Petru Balan
din păcate, psihozele nu se văd precum o acnee și orbi suntem și surzi
citind, îmi vine să spun:- luați copilul în brațe, să-și prindă somnul, să scape de demoni. Nu-l priviți ca pe un om mare, că nu e! I-au rămas gândurile în țeastă și-l strâng. Alintați-l!
Pe textul:
„***" de Irina Lazar
se deschide către cititor cu parfumul sincerității.
Tot ce e lăuntric dă buzna,
prin cuvinte,
să iasă la lumină.
În fond,
poezia se adresează chiar sinelui,
este o mirare,
o dorință de autodescoperire,
uneori autoironie,
este depozitul unei iubiri fără limite,
o bucurie în a dărui sentimente în scris
întocmai unei dovezi sincere,
fără ocolișuri.
Omul-poet/ poeta din tine nu a putut să ne prezinte un alt om-poet fără să ne ofere și o poezie. Chiar dacă printre rânduri.
Pentru onestitate (sunt convins și muncă, se observă că este un articol care intră în categoria celor documentate), pentru bucuria de a prezenta un coleg de breaslă,
și pentru poezia scăpată printre rânduri,
Respect!
Pe textul:
„Obsesia pietrei" de Ottilia Ardeleanu
Recomandatși iglu de fericire și mai sunt…
m-am pironit eu de-o imagine indusă de text
nu mă lua în seamă:)
Pe textul:
„mă citești dimineața pe pernă" de Ottilia Ardeleanu
ceva de genul:- ție, celui care mă afli…
sau cuiva anume?
cred că ultimele 4 versuri sunt poezia în sine, până la poezie, celelalte versuri par o introducere care, pe mine m-a încurcat puțin
interpretarea mea, cu respect.
Pe textul:
„mă citești dimineața pe pernă" de Ottilia Ardeleanu
am citit pe grabă
promit să-l recitesc mai pe seară
Pe textul:
„mă citești dimineața pe pernă" de Ottilia Ardeleanu
este un drept oferit mie, de care mă voi folosi cu reținere, nu pentru că unele textele n-ar merita steluța, ci pentru că multe texte (chiar și numai pentru o metaforă) merită o steluță, dar…
să oferi stele, nu-i ușor. adică, celui care nu-i oferi (pentru ca acest gest simbolic să nu devină banal, prin inflație) să simți că-i bine…simplist spus.
m-am gândit azi cui să ofer prima stea (contează pentru mine această primă stea oferită).
nu mai lungesc vorba… sunt multe texte care meritau steaua mea, dar fiind dreptul meu, ierați-mi subiectivismul!
Acest text merită prima mea stea!
PS:- părerea despre text am prezentat-o mai sus (în alt com)
Pe textul:
„petrecerea bunicului" de Leonard Ancuta
