Stanica Ilie Viorel
Verificat@stanica-ilie-viorel
„Fiinţa-sângele râuri, râuri de gânduri.”
Eu m-am născut să fiu mai mult de o zi...Poate cât să am timp să mă nasc. Am apărut în Hunedoara și puțini sunt cei ce mi-au auzit sosirea, nu pentru că n-aș fi avut ceva de spus.Am spus, în gura mare, dar furnalele vuiau cântecul lor (mai târziu am…
Din balcon și până la pomul de alături
Pășesc peste zgomote cu timiditate”
începutul îmi place,
apoi… depresiv ca să poată fi antidepresiv
Pe textul:
„Antidepresiv pentru alcoolici" de Irina Lazar
ce vremuri!
se cumpărau cărțile “pe sub tejghea”
acum, fiecare scriitor are și o editură
Pe textul:
„Starea de cădere..." de Romulus Câmpan Maramureșanu
Pe dragoste nu se lasă autograf
Mulțumesc pentru apreciere.
Pe textul:
„alpinistul" de Stanica Ilie Viorel
mulțumesc.
Pe textul:
„alpinistul" de Stanica Ilie Viorel
pare cam ușor să fie alcool sau tutun
aș fi răspuns alcool, dar s-a ocupat răspunsul:)
Pe textul:
„Ghicitoare 449" de Miclăuș Silvestru
și mi-a amintit de un cuvânt pe care îl cam uitasem: sufertaș (varza acră)
(citesc continuarea)
interesant ceea ce propune strofa a doua… zbaterea creației poetice.
strofa a treia mă îndepărtează iar… încă nu înțeleg jocul de imagine
am citit până la final
nu am savurat amestecul zbaterii cu ceea ce se vrea o metaforă de genul :- creez ca și când mi-e foame și la final închid momentul cu un pahar de vin (care pare degeaba… indigestia, atât carnală, cât și creativă fiind acută)
Pe textul:
„Odihnă" de Oancea Sorin
să lucrezi ideea
construcția
poemul
crezi că e bine așa cum este, lasă-l așa.
ți-am prezentat ce a ajuns la mine.
cât despre ceea ce poate extrage un cititor dintr-un poem eu am o vorbă: pus pe hârtie, textul aparține cititorului. acesta, nu îl privește cum îl privește scriitorul, ca o parte a ființei sale. cititorul poate să strângă în brațe o carte, dar la fel de bine o poate arunca la coș. e suveran. consumator.
ceea ce am prezentat mai sus, sub forma unor versuri, nu-i altceva decât ce a rezonat până la mine din textul tău. un fel de a spune despre…
creația îți aparține.
păstreaz-o așa, dacă asta simți.
nu voi spune altceva decât ceea ce cred, despre un text. fie că place sau nu autorului.
PS:- sunt persoane care tratează cu dispreț (nu e cazul tău) orice comentariu cu sens negativ la adresa textelor lor. pe ei îi ocolesc. fiecare în olimpul lui.
Pe textul:
„suflet de lagună " de Ottilia Ardeleanu
- eu nu-l provoc, el nu-mi cere tribut
dar îmi place să beau,
dar ce-aș mai bea!
uneori mă întreb: de ce naiba a fost inventat?
n-am fost vreodată mai viu ca atunci când consumam alcool
dar nu suport dependența! urăsc dependența!
știu că viața îți aparține până la acele limite dincolo de care pierzi controlul.
așa că… pas!
Pe textul:
„e cald și bine într-o sticlă de votcă" de enea gela
în ținuta ei cu alge deșirate și-o broșă de noroi
poate că și parfumul ei nu-i de femeie
pentru ei
era o nebună în ochii lor
un trup abandonat de vise și fior
doar sălbăticia unui trup ce rupsese din ea
de fiecare dată, cu fiecare lovitură
în mocirla alcoolului
și resemnarea ce-o alunga
zgomotos
strângând din dinții rupți, colțuroși;
atât mai licărea în ea
singura emoție
vie
frica!
avea cu se hrăni
în viață cu fuga de un destin neprețios
trupește
cu darul apelor ce-l prinsese meșteșug
de la cel ce-i fuses
tată
…
n-am văzut filmul, este interpretarea (parțial) a textului.
îmi pare o noțiță… trebuie lucrat pe idee.
spor!
Pe textul:
„suflet de lagună " de Ottilia Ardeleanu
textul nu spune ceva. par niște flash-uri puse pe hârtie. ar trebui să fie folosite ca un punct de pornire și dezvoltat.
chiar ar trebui să-ți promiți să dospești întreaga poveste și să o pui la copt, apoi să fie servită.
nu-i de lepădat.
Pe textul:
„Fragmente de jurnal, reale și ireale" de Cristina-Monica Moldoveanu
- o roată de o seninătate lentă, ce zdrobește trupul, însângerându-l.
martora oribilei torturi este oglinda.
onestă, înfruntându-mă, imprudent.
prind, în năvodul privirii,
umbre cu spinări acoperite de solzi argintii și albaștrii,
ademenite de curiozitatea mea bolnavă.
privesc oglinda,
cu gesturi suspendate în aer,
și văd,
cât de fals apar dincolo,
cât de îmbătrânit și de diluat
în mediul inert din jur.
Pe textul:
„Oglinda si pendulul 9" de Cristian Vasiliu
Acel “ca” sună “ca” și regăsirea mă face să văd întoarcerea la origini- ca și când pt. asta este în toate viețile sale.
Pe textul:
„A scrie poezie... (IV)" de Cristian Vasiliu
Pe textul:
„Oglinda si pendulul 8" de Cristian Vasiliu
joci bridge?
retorice. doar las semn că am trecut.
lecturez.
Pe textul:
„Oglinda si pendulul 7" de Cristian Vasiliu
nu m-aș fi oprit pe astfel de “amănunte”
mie un text îmi spune ceva sau nu, are idee sau nu, e plin de franjuri metaforici sau are metafore adevărate.
tehnica, o trec cu vederea.
mă obosește și la “haiku” să stau să număr silabele.
respect rigorile unor genuri și mai ales mă înclin în fața celor care reușesc poeme cu rimă cu conținut puternic, nu doar vorbe goale și rime îngrămădite.
poezia cea mai simplă nu există.
cum nu există cea mai complexă, cea mai reușită…
poezia e dacă eu o văd așa și ca să o văd astfel trebuie să mi-o ofere cineva; cineva altul, cineva eu.
Pe textul:
„Sonet banal trei" de Ștefan Petrea
și una, și cealaltă, pot fi generate atât de ceva-ul exterior, dar și de ceva-ul interior.
dacă în izolare nu-s lanțuri, în captivitate pot fi. chiar și zăbrele.
generate de factori externi, pot deveni provocări.
dar izolarea, captivitatea generată de ceva-ul interior poate fi o stare de spirit dăunătoare, cu siguranță, periculoasă chiar.
nu-mi place.
sper să fie doar o ipoteză propusă pentru dezbatere.
nici nu cred că este un text de prezentat oricui. sunt persoane care pot desluși greșit.
poate mă înșel
Pe textul:
„să vorbim despre izolare" de Leonard Ancuta
deci: de ce este ales acest titlu? am vrut să mai întreb. îmi pare o ironie, apoi să observ că se propun poeme la modul serios. sugestie : folosiți “banal” ca sub- titlu, asumați-vă un titlu pe temă
în prima strofă remarc expunere razei de lumină din nori. este un tablou reușit. chiar pot vedea și ciclopul.
singura legătură cu strofa a doua îmi este tot acea rază. poate n-am prins introducerea. ploaia se dorește a fi un fel de început al înmuierii? ca și când miopul a fost la întâi orb (piatră) și prin grija cerului, prin ploaie, a fost nu doar spălat ci și scos din orbire? și uite așa raza, care este speranța ce leagă misiunea de strofa a doua.
și-apoi, ironia sorții și speranța-i năruită- cum a putut să vadă/ să priceapă, a devenit om- omenească devenire.
în mormânt nici că-i rost de căutare
Pe textul:
„Sonet banal trei" de Ștefan Petrea
cine mai are timp?:)
Pe textul:
„Sonet banal trei" de Ștefan Petrea
acea repetiție, “desprinde”, mă încurcă
aș folosi “precum” , “ ori “rupe”, poate “jupoaie”… și-or mai fi
“de pe noi, precum
această pulpă…”
scuze, doar sugestii
Pe textul:
„sirop&cafea" de Mara Anton
