Stanica Ilie Viorel

boi

atunci, nu-mi place deloc ghicitoarea

nu este cronică. nici măcar una nonconformistă.
dacă nu lăsam semn, cu această impresie aș fi rămas.

de ce te-ai inspira de pe site (în sensul că citești textele și ai folosi un talent să critici)? la această întrebare nici nu știu ce s-ar putea răspunde. poate din joacă. poate pentru un exercițiu. poate că așa ai avut chef… nu m-aș pronunța în legătură cu așa ceva. nu ne cunoaștem încât să trecem la astfel de aprecieri.
mie așa mi s-a părut.

au mai fost pe site replici, construcții literare cu tentă ironică sau pur și simplu joc.

și iar NU.
nu mi-a trecut prin minte întrebarea “de ce mai scrii pe aici…”

nu am cultura generală și nici cunoștințe profesionale care să îmi permită să fac evaluări, altfel decât simplu, sincer, cel mai probabil naiv, sper că nu stupid.


spor!

și scuze încă o dată.
te rog ignoră discuția.
dacă puteam ștergeam comentariile…

“atîta”
“expresia”

oricum trebuie să mă documentez, că habar n-am cine e brixa bargeld și ce expresie imita

îmi place cum nici frunzele și nici pământul… și cum se așează pe fiecare stea să șoptească (din păcate, de aici pierd legătura de incult ce sunt- nu vizualizez transpunerea în notele respective)


PS: altfel, ce mai faci?

am spus cu subiect și predicat că mi se pare a fi o cronică literară
ba, mai mult, că este una bună (dacă este cronică)
în plus, am postat comentarii din care rezultă că sunt relaxat
și mai mult, am subliniat că, dacă am o impresie greșită, îmincer scuze

concluzia: NU mă deranjează.

în general, caut să comunic cu autorii, deschis, sincer, fără ocolișuri
așa văd eu un atelier, pentru mine

dacă deranjez, să mi se spună. nu e în intenția mea altceva decât dialogul.

cât despre stil, e normal să ai unul. dacă ai posta ceva banal sau neatractiv (mie) nu aș intracționa

nu înțeleg de unde această reacție

și aș încheia cu o părere: textele îi aparțin autorului până le oferă cititorului. autorul face ce dorește cu un text, dar cititorul îl apreciază, îl înțelege, îl ignoră, îl recomandă etc. așa cum se pricepe.
consumăm același fel de mâncare, dar îl simțim diferit.

lumești
pe care le furăm Dumnezeului până când suntem doar niște hoțomani care se văicăresc, uitați

dăm la schimb ca și când am crede că așa urcăm treaptă cu treaptă

lumește
interior
schimb de roluri, umil

mi-a plăcut

stai în primul rând
când începe spectacolul
tu să mă auzi primul.
prima replică e adevărul…

***

interesantă perspectiva răspunsului stors din spatele cortinei

plăcut

și totuși “ipod” nu e fonetic ca și celelalte- aș fi scris aipod, dacă tot s-a zis leptop, smartfone…

“norman” e ceea ce s-a dorit?

cu respect!

frumoasă expunere a frământării!

(ar mai fi fost loc…)

merită

aproape că era suficient un “ci” și ăla era tot poemul
interesantă tehnica de opoziție spunând fără să spui (în sensul că lași să se subînțeleagă, nu în sensul de cuvinte goale)
treaba cu formele poetice impuse nu mă atrage, dar respect pasiunea

observ insistența pe idee (opoziția, în sensuri formale și semantice) felurit exprimată prin câteva metafore

în tot acest “contrast” (să nu-i zic doar opus) remarc introducerea carnală din final

“cum Dumnezeu în trai m-a nimerit
deasupra cărnii mele de sub piele
ci e-n combustii steaua vieţii mele.”

dacă respectă regulile genului, să se pronunțe juriul:)

mie, ca cititor (nespecializat), îmi dă cu plus

Pentru plantă “ghimpii”…e buni:)

poli magnetici

postate zilele astea- cutiuța muzicală așa îmi șoptește.
dar, mi-a zis cândva o babă:- măi, copile, tu ai vedenii…

nu glumeam

mie îmi pare o sinteză (bine construită) de tip cronică literară a unor texte postate azi.

dar, dacă spui că nu-i așa, scuze.

voi reciti, poate mă detașez de această primă impresie.

pot fi ghimpi buni?
mda. pentru plantă ghimpi sunt buni (scut)
aș rescrie bucățica aia

nu intru în polemică, dar cu prima parte nu sunt de acord- poezia are zbaterea ei, de la prima eră glaciară și până la următoarea:)

partea care urmează nu o înțeleg. e vorba despre o traumă care te-a făcut să vezi altfel lucrurile? confesiune? îndemn la meditație?

partea următoare:) - dreptul fiecăruia să participe sau nu la ceva, în general se numește progres- așa ne place să credem, uneori e doar involuție. îmi place să se spună verde în față, cui e de zis, altfel e doar un monolog. dar, cum am spus, ai dreptul la păreri, iar eu respect acest drept.

ete na! acu’ ce să mai zic? e clar, România e centrul centrului și ca tracii nimeni alții. cred că așa credeau și dinozaurii despre ei când se bășeau de frica lor mamiferele (cu scuze pentru comparație, dar am vrut să fiu acid).

finalul (multiplu) e prea mult “dacă”. concluzia la acest gen de dacă ar fi vorba ăluia, peste gard: - e proști…

sau mi se pare?

dacă e cronică, e super.

dacă nu e cronică, te rog să-mi spui. voi reciti.

spor!

“și-ar condiționa concertul public cu o singură condiție” așa ai vrut să fie zis?

cumva, fiecare are ghemul lui…
recunosc că mă încurcă fraza asta:
“de fiecare dată când e să fie, coincidențele mă copleșesc”
dar nici nu-i găsesc înlocuitor
când e să fie, fie.

pare un cutremur textul tău- nu știi dacă mai vine o replică

mult tumult, ca un film scurt, pe repede înainte, care te năucește
și chiar te face să meditezi la acele momente de genul “când e să fie”



(azi aflai și de Tina)

era o vreme când dărâmam munții,
astăzi…

îmi place ideea de raft, mă face să văd că nu e cădere, nici chiar renunțare, văd mai mult o conduită: e vremea să….

am citit cândva “al cincilea munte”, ceva din poemul tău îmi amintește

mi-a fost!
fără semne de punctuație, descifrarea…
simțeam că e acolo, dar nu vedeam

până la urmă am luat-o metodic și am pus eu punctuația

stai să vezi că nu reușeam să îmi dau seama ce bate monoton în streașini

eram cu ochii pe cubul de zahăr și nu vedeam altceva

mă întreb (de multe ori) dacă autorul spune ceva despre sine sau e ficțiune (de exemplu, textul pe care l-am postat azi, e scris pe loc, după o discuție la telefon cu o persoană pe care nu o cunosc, dar - și eu port discuții tehnice, eram la job- ceva m-a făcut să văd peisajul respectiv- bine, ieri am trimis băieții să adune soc și cel mare îmi spune, în timp ce pregăteam o porție:- să-mi dai din plasă câteva flori de soc și de tei să le fac poză. mă uit în plasă:- aici am doar soc și flori de salcâm. vezi în cealaltă plasă, poate acolo e tei. și adaug :- super că ați găsit și tei. deșartă el plasa- sic și salcâm. unde e teiul? întreb… îmi arată cu fală o floare de saclâm… îi explic, râdem… mi-a plăcut o replică: și când te gândești că m-am și înțepat, teiul meu avea ghimpi)

deci:)

acu’ revin

și vedeam starea de spirit a autoarei și mă întrebam “de ce?”, d’astea

apoi trec la imaginea de ansamblu

pun virgule, puncte etc.

dacă ai citit ce am scris până aici e “pedeapsa” pentru lipsa punctuației:)

am înțeles că e un stil asumat, dar uneori e greu

cam atât.

mi-a plăcut

că mi-a plăcut aroma
și voi reciti

acum gata pauza…

dar trebuie să-l gust pe îndelete, nu pe grabă

spor!

“ar regăsi”