Poezie
transparent
1 min lectură·
Mediu
nu scap de senzația de dizolvare
mă tem de ploaie
ca un cub de zahăr aruncat în cafea
dimineața când luna încă nu face ochi
și zgomotul streșinilor lovite monoton
pare cel al linguriței învârtite mecanic
tună singurătatea îmi taie ferestrele către tine
chirurgical plămănii dimineții scuipă sânge
cu aura mea de sticlă nicio picătură nu mă atinge
știu că între noi este pădurea asta transparentă
injectând pământul violent brațul lui mutilat
se va învineți
în gândul la tine e adăpostul cel mai bun
parcă mi se dizolvă memoria
în acest cub de zahăr viața
durează atât de puțin încât
merită să o sorbim în reprize mici
la o șuetă cu iubirea
081566
0

și voi reciti
acum gata pauza…
dar trebuie să-l gust pe îndelete, nu pe grabă
spor!