Stanica Ilie Viorel
Verificat@stanica-ilie-viorel
„Fiinţa-sângele râuri, râuri de gânduri.”
Eu m-am născut să fiu mai mult de o zi...Poate cât să am timp să mă nasc. Am apărut în Hunedoara și puțini sunt cei ce mi-au auzit sosirea, nu pentru că n-aș fi avut ceva de spus.Am spus, în gura mare, dar furnalele vuiau cântecul lor (mai târziu am…
iz tehnic, în sensul analizei, că așa stă bine bârfei, să analizeze pe toate fețele
nu știu dacă se leagă complotul cu bârfa
d’aia conspirație, cu toate că aci nu văd vorbele triviale
poate un miting, răscoală, revoltă
un fel de “ieși afară, javră ordinară!”
Pe textul:
„Ghicitoare 496" de Miclăuș Silvestru
toate sunt surprinse în poezia ta
să nu crezi în existența stelelor, ca o reinterpretare a “la steaua care a răsărit…” ,
cu ale lor lumină, din trupuri duse demult, e ca și când le-ai refuza darul
la fel și cu iubirea. nebun acela care nu crede în ea. și-apoi, pentru a convinge și pe cel mai înverșunat sceptic, autorul prezintă propria viziune
și câte ar mai fi de spus!
acum!
el, dus demult, dragostea o trăiește, o simte, în poezie
Pe textul:
„să nu crezi în iubire" de Leonard Ancuta
mi-a adus zâmbetul pe față
are o expunere care te obligă să crezi, nimic prefăcut
câtă plăcere, să citesc așa ceva!
o recomand pentru starea de bine pe care o oferă
Pe textul:
„conjugală" de Ioan Postolache-Doljești
e regula cu vocale, silabe ?
de ce nu “îl cunoaște”, “”în adevăruri”?
Ce semnificație are versul acesta “Şi visul tău e-n cornul de rădaşte.”?
cornul de rădașcă este halucinogen, sau, care e sensul?
altfel, are sens, metafore, idee (se cam trece brusc la verdict)
Pe textul:
„Sub zid lumina umbra o iveşte" de Ștefan Petrea
zborul în vise se interpretează ca fiind evoluție spirituală
poate era doar o anticipare a aflării credinței
cum obișnuiești, folosești, pe ici colo, detalii care fracturează poezia,
obligându-mă să aleg între povestea prezentată și jocul metaforelor
nici măcar nu mai bănuiesc, sunt convins că ți-ai asumat acest stil, îl promovezi (ai trecut de faza experimentării), despre care n-aș știi să spun dacă este folosit deja, dacă se numește cumva sau ești pioner și atunci îi putem spune “visanion” vișan și anion (ion cu sarcină negativă atras de anod, anodul fiind versul metaforic)
Pe textul:
„Zborul meu ratat" de Dragoș Vișan
titlul
Oamenii cred, aș spune în titlu
căci, dacă inventează o realitate, e clar un neadevăr,
și da, e bine să poți evada în propria realitate, pansament de multe ori
de corectat: senini
Pe textul:
„oamenii nu mint" de Nuta Craciun
dacă musai să fie complot,
o fi conspirație
Pe textul:
„Ghicitoare 496" de Miclăuș Silvestru
Acestei lumi mirifice din noi
Și ne păzim cu teamă viitorul
Ce-l știm oprit la ziua de apoi…“
și aș putea cita fiecare strofă
un vers melodios, a bucuriei triste de a fi
“Și totuși, o privire, spre-nserare
Arunc acum, fugar, cu teamă, eu.
Prefer să știu că soarele-i în zare,
Că noaptea dominată-i de un zeu…”
destinul, ca un firicel de vânt
omul
Mă înclin.
Pe textul:
„LA PATRUZECI DE ANI" de Paul Mircea Iordache
acea dragoste care a pătruns în fibrele celui care o poartă
Pe textul:
„moartea va avea cuvinte frumoase" de Leonard Ancuta
poate doar amestecul de versuri despre care aș reproșa autoarei
s-a trecut cu vederea armonia poveștii, se sare dintr-un vers în altul, altundeva
dacă am lua versurile și le-am pune în oricare altă ordine, ar rezulta aceeași vuvuzea
de exemplu:
“în praf de inimi
gogoașa sorții tăvălesc
romantic incurabil
de un corn de lună ascut dinte
să nu mă-nghețe timpul
zurlie
iadu-n piele vărs”
frumos începe
aș putea imagina și trecerea într-un alt registru/peisaj, prin intermediul versului în care se scuipă musca
dar, apoi, se trece la munți, brusc, fără o drumeție
și uite așa s-a pierdut credibilitatea începutului citat
așa rearanja toate acele trăiri într-o succesiune în care să se lege, una de cealaltă, prin versuri, ca zalele unui lanț
altfel, aș interpreta, sintetizând, un zgomot de gânduri, de trăiri, într-un fantastic expus
nu observ competiția (vuvuzeaua fiind parte a uneia) poate este vorba de meciul vieții
m-am străduit, am citit de vreo trei ori azi, dar nu am trecut de nepricepere
Pe textul:
„Vuvuzeaua" de Maria Elena Chindea
corectez: cuvintelor
mă bucur să aflu bucuria
meritul vă aparține
cu siguranță voi comanda un volum
Pe textul:
„Cartea de la Luduş: ,,Poveşti aproape mincinoase”" de cornel marginean
observ trăsăturile celor doi, prezentate în pasul greu al pietrelor de moară, osii, rugina
toate cu o ofertă care lasă cititorului jocul percepției
filozofia abia începe,
pe aici, jumătăți aruncate în agonie, culegem rodul în fire de nisip
interesantă perspectiva
plăcut
Pe textul:
„spart, Dumnezeu..." de Romulus Câmpan Maramureșanu
sunt sinonime “atrăgătoare”
poemul reușește să prezinte imaginea propusă de titlu
metafora generală este reușită
se leagă atât de bine de trupul casant, sfărâmiciod, prin oase
și nu pierde din vedere nici praful, ca efect auxiliar
originea sfărâmării nu este cea de natură fizică, evident
în întreg, ființa în ființarea sa, apăsătoare uneori, aproape epuizantă
și uniunea din finl
superb
Pe textul:
„concasare" de ana sofian
mult îmi place
am revenit la eseu simțind nevoia să “prind” libertatea cuvântului care, în sensul lor, simplu (fără să mă oblige să caut în dex la fiecare trei fraze) produc un asemenea impact, reușesc să spună atât de profund.
Pe textul:
„Cartea de la Luduş: ,,Poveşti aproape mincinoase”" de cornel marginean
doar că răspunsul dorit este altul
și, respectând dorința autorului, las în seama lui Dragoș
(poate la lumina lunii, far de veghe, din foișor, va observa tot hotarul și-i va goni pe hoți, fluierând)
Pe textul:
„Ghicitoare 494" de Miclăuș Silvestru
o liniște răzbate din cuvinte, cât să sorbi textul ca pe o aromă de cafea, fără grabă, cu privirea dincolo de un prezent în care te afli
și nu-i doar o prezentare, nu-i
e o dezlegare de sensuri, autorul folosind momentul să prezinte, meditativ, filozofic, rostul poezie, locul acesteia între oameni
un autor care vede și știe să spună
mulțumesc
Pe textul:
„Cartea de la Luduş: ,,Poveşti aproape mincinoase”" de cornel marginean
dacă nu-i convoi și e din cântec
poate fi
caravană
Pe textul:
„Ghicitoare 495" de Miclăuș Silvestru
