Stanica Ilie Viorel

leaț în sensul de laț
nici n-am mai verificat dacă firma este acceptată
știam, evident, de forma “laț”
dar, uzual, prin popor (ul) pe unde am umblat se spunea
“ia funia și fă colo in leaț”

dar observ că leaț are alt sens

corectez acum

mulțumesc!

cu pașadina 54 (ca exemplu)
este una mult mai ușor de descifrat (pentru mine)
alunecă plăcut sensul și ideea,
posibil mai familiar sensul filozofic

spor!

îi spun jgheab

acolo se adapă animalele

fug pe google să aflu sinonime:))

mulțumesc, Teodor

ca să nu existe confuzii
“om crud”= necopt, lăstar

reușesc să văd peisajul propus, dar, sincer, nu-mi place fondul
propunerea salonului alb, amestecul dintre iluzia minților tulburate și
fragila luciditate a celui care simte singurătatea

aș fi preferat singurătatea simțită la intensitatea credibilă, fără constrângerea
unei situații precum boala

mult prea sugestiv, aș spune
interesantă ideea, reușite segmentele descrierii, dar lipsește misterul, acel miez care
ar lăsa cititorului loc de interpretare

dar, este doar o părere

nu-i vreme de risipă:)
că, dacă noi din noi nu ne creștem, atunci cine?

biped fiind, îmi place să merg pe jos, că ce departe e de mers!

mulțumesc pentru cuvinte!
dacă tu ai simțit că textul merită să fie vizibil, primesc cu bucurie.

în această dezordine
este propunerea înainte de incursiunea pe firul flozofiei

sincer, n-am citit Kant, poate aș înțelege propunerea
din ce înțeleg există antiteza rațiunea și lipsa rațiunii
Kant și îndrăgostitul, ambele variante au același efect: orizontul sfinților va fi șters
și-apoi, a dovedit timpul că este cum a spus filozoful?
multe inexactități pe care textul le propune până la îndoială, pentru că, nu-i așa, îndoiala rămâne dovada existenței
era să cred că îndrăgostitul a fost strecurat și atât, dar se revine
“necesară îndrăgostirii la sinapse”
nu-mi dau seama dacă subtil sau ușor timid, dar tema nu este uitată
căci ce ar fi dragostea dacă nu
“metafizică
suflet
lume
fără subiect și predicat”?
ori unde se pierde rațiunea, sau mai bine zis: când?
dacă a murit Dumnezeu? a luat o pauză
simțurile au înghețat, dar se vor topi

trecutul să fie orb?
și iarăși perechea
discernământ- dorință
punem matematica toată și emoțiile, toate acolo, în sinapse
trăim iluzia/ “ți se pare”

nu-s vorbe goale, se simte interesul sincer pentru această temă
și când scrie un autor mai bine?
când scrie sincer!

coasta ta și lumea m-a făcut pe mine, așa-i povestea
coasta mea și lumea te-a făcut pe tine, nu-i poveste
că noi n-am fi trăit dacă nu ne respiram, toracic, unul altuia
și nici apele n-ar fi știut ce este dragostea
doar noi am știut să-i dăruim, fără să risipim

te iau de mână și te duc acasă
îți amintești?
înainte să ne dăruim sărutul, tălpile noastre au sărutat pietrele
atunci au respirat întâia oară
***
frumos și un delicat erotism în textul tău
poezia ta e ca o poezie

mi-a plăcut

o confesiune a unei dimineți, devreme, într-un târziu de viață

“dacă aș…”, “dacă mi-ar”

aceste îndoieli despre un prezent apăsător, într-un mediu care se ține scai, încă din copilărie

magia aceea prin care copilul, om crud, reușea să evadeze, azi este povară și rost, căci tocmai de acolo pleacă temerile, dar în același fel și propria salvare, a omului copil, de truda minții

să le aduci la suprafață (amintirile) este greu și nasc suferință, dar numai așa se pot învinge demonii, dansând cu ei, nu luptând cu ei.

un text al propriilor zbateri, care arată că ființa-i acolo, în omul dimineții, la 6 am

nu-i nici un secret, poate doar ceva spus în șoaptă

mi-a plăcut!

să vezi cum explicam eu înfocat că nu ai dreptate:)
căci, inițial am vrut să scriu ca și când a și mâncat, apoi am revenit și am zis că nu a apucat omul să mănânce, crezând că el e cumpărătorul, dar că avea în obicei dacă tot cumpăra așa ceva

acum, în timp ce răspundeam mai citesc iar și observ că personajul este cel de la casă
d’aia a cerut șefului înlocuitor

aha!

da, ai dreptate.
am interpretat pe varianta cumpărătotului.

oricum, amestecul ăla de purgative și somnifere, tot acolo

spor!

mulțumesc

altfel decât “zidind furtuna-n sânge…”
pe care o pot interpreta ca o domolire a plusului, a vârtejului de emoții
să zidesc o furtună în sânge,
așa cum este spus
nu reușesc să descifrez
zidirea presupune să imobilizezi, să ridici, să separi,
acel zid construit din furtună devine o barieră, o graniță, un sector unde sângele clocotește, dar de o parte și de alta, totul e liniștit?

semnificația vorbelor albastre deasemenea, greu de deslușit pentru mine
este în temă cu furtuna? albastrul este al cerului?
sau sunt vorbe reci? galopul semnificând că sunt spuse pe grabă?

finalul îmi salvează stare, acolo găsind ceva frumos spus:
“Voi face din cuvinte-n viscol nuntă
Peniţa-mi îţi va bea din vene vin
A zice în imaculare cruntă.

Şi mult tăcea-voi cu lichid divin,
Când vijelia roşie mă-nfruntă
Corolă-mi eşti deasupra de-al meu spin.”

de câteva ori
ruperile de ritm sunt evidente și pe structură chiar nu am găsit vreo sugestie
ideea este de păstrat, dar cuvintele o dezbracă de estetic
“vise indecente”
ce frumos este versul așa : “Pleoape se zbat pe oglinzi de vise”!
“dorințele nezise”
“din condei să scutur” e chiar aiurea în context
este iar un exemplu de idee sufocată de cuvinte
uite, cât de frumoasă este ideea de bază
“Dorinței mele crude ca din condei să scriu
Pe bronzul ferm al coapsei un catren.”

de la atâta erotism s-a scuturat ș “îndzrăvenesc” și s-a amestecat d cu z

există fond, lipsește forma

spor!

dacă nu există procedeul îl voi numi “tegosment”:)

acolo se citește doi în unul:
lăsam focului să guste din fiecare respirație a ta
și
fiecare respirație a ta îmi ținea inima vie

place sau nu, o las pe seama conceptului dorit

***

un “le” l-am eliminat, chiar devenise acolo un “lelelele”
la celelalte intermediare mai cuget, le vă rostul, dar bănuiesc și că pot fi înlocuite pentru estetică
doar să pot păstra accentul propus de “în care” și de “pe care”

mulțumesc

a fost remarcat de către un editor

nu că nu ar fi meritat steluță, aș fi pus și eu, dar am decis să recomand mai puțin un text deja înstelat, sau dacă aparține unui steluțar
doar încercare, doresc să observ una, alta

dar acest poem chiar este de recomandat

felicitări!

dar propunerea cu purgativul și somniferul, luate deodată, m-a făcut să râd
cred acolo este toată ideea textului
după cum sugerează textul, avea în obicei să consume vită și porc, d’alea de calitate,
tot de pe tarabele alea ieftine se află că suntem ceea ce mâncăm
deci avea în el spirit de iluminat

ce o fi visat, săracul? :)

care atârnă, sunt distribuiți așa fel încât să nu strice echilibrul prin balansul acestora, sau sunt evacuați? ori poate chiar ei devin punct de sprijin.

identitatea poate fi atribuită numeric, birocratic, fantasmagoric, dar sinele nu poate fi înșelat
aș spune că în fiecare dimineață luăm spânzuratul din noapte, îl spălăm, îl rânduim cu cele ce se cuvine, unii mai pe repede, folosind crematorii, alții trecând prin ritualuri, apoi, da, pregătim altul, că a devenit un obicei, dar păstrăm vie amintirea lor
ceea ce nici un artist n-ar putea reproduce pentru pașapoartele alea
moștenirea

un alt registru, aceeași temă, iubirea
înțeleg că prezența pe care o simțim în lipsă, vine din dor și, instinctiv, dintr-o nevoie de autoapărare, astfel încât să nu facem implozie
selecția amintirilor este un proces aproape independent de rațiune, fiind în mare parte influențat de ceea ce eul spiritual, sufletul, emoția au nevoie
și-apoi, ce bine spui că doar în eternitate nu-i loc de schimbare
raportat și la dimensiunea matematică, chiar așa și este
căci, în moarte batem pasul pe loc, cel puțin în percepția celor rămași să se schimbe

mi-a plăcut

Q.E.D.