Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

satori

1 min lectură·
Mediu
iluminarea l-a lovit în stomac și nu în creștet
așa cum crede toată lumea care a citit upanișadele
sutra de diamant
și cărțile zen ieftine care se vînd la tarabe
l-a tăiat deci în stomac cum lovește diareea
ca un cuțit în pîntece
la început chiar asta a crezut că este
așa că a plecat în grabă de la casă
unde tocmai scana o caserolă
de mici vită angus – porc mangalița
500 g/ cu etichetă galbenă de reducere înaintea expirării
abia a apucat să spună „șefule, să mă schimbe cineva urgent”
s-a dus acasă și s-a întins în pat
să prindă momentul decisiv
de trecere în altă realitate imaginară
pentru siguranță a luat un purgativ și un somnifer
citise undeva despre această combinație imbatabilă
mai eficientă decît votca rusească
031317
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
130
Citire
1 min
Versuri
18
Actualizat

Cum sa citezi

Liviu Nanu. “satori.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-nanu/poezie/14172525/satori

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@stanica-ilie-viorelSV
dar propunerea cu purgativul și somniferul, luate deodată, m-a făcut să râd
cred acolo este toată ideea textului
după cum sugerează textul, avea în obicei să consume vită și porc, d’alea de calitate,
tot de pe tarabele alea ieftine se află că suntem ceea ce mâncăm
deci avea în el spirit de iluminat

ce o fi visat, săracul? :)
0
@liviu-nanuLN
Liviu Nanu
Ilie, înclin să cred că nu ai citit poezia atent sau în cheia corectă. Personajul doar scana produsul, nu era și consumator.
0
@stanica-ilie-viorelSV
să vezi cum explicam eu înfocat că nu ai dreptate:)
căci, inițial am vrut să scriu ca și când a și mâncat, apoi am revenit și am zis că nu a apucat omul să mănânce, crezând că el e cumpărătorul, dar că avea în obicei dacă tot cumpăra așa ceva

acum, în timp ce răspundeam mai citesc iar și observ că personajul este cel de la casă
d’aia a cerut șefului înlocuitor

aha!

da, ai dreptate.
am interpretat pe varianta cumpărătotului.

oricum, amestecul ăla de purgative și somnifere, tot acolo

spor!

0