O altă primenire

Textul acesta mi se pare mai bun decât varianta precedentă, chiar dacă metaforele acelea șablon ("ochiul soarelui", "coridorul tăcerii", " ușier al zilei") sunt mijloace poetice facile. Însă, acestea sunt bine integrate în context.

Corect, ar fi trebuit să spun că acele metafore sunt sintagme-șablon.

dacă spui că sunt deja șabloane, te cred
ce știu, e că după ce am observat că primului text i se atribuie exclusiv o interpretare romantică
mi-a venit ideea să folosesc personificările, gândite în acel text, altfel

acolo, ușierul chiar era (inițial) unul al hotelului, dar mi-am zis să descarc textul de surplus,
cu toate că voiam să las ideea trecerii,
acum m-am gândit să-l în altă ipostază

ochiul de soare l-am gândit cu rost, fiind reprezentare pe care o știu din icoane

respect aprecierea și evaluare, chiar dacă pentru mine acest text este o construcție fără vizualizare (adică, în spate nu-i profunzimea aceea care mă determină să scriu despre ceva anume- mai reușit, sau mai puțin reușit), motiv pentru care expresiile alese să fie lipsite de autenticitate

mulțumesc!

Nu-i vorba de clișee. Sintagmele-șablon sunt acelea genitivate sau cu prepoziția "de" în acuzativ. Uneori, nu ai cum să le eviți, dar metafora se poate construi și altfel.

nu știam despre această -restricție- stilistică,
nici nu am fost atent vreodată la așa ceva,
posibil să fi evitat din - instinct- astfel de exprimări, dacă nu le-am folosit (bănuind că nu am făcut asta
dacă nu mi s-a atras atenția)
dar este bine de știut
iată, am mai învățat ceva, fapt pentru care nu pot decât să-ți mulțumesc

Nu-i vorba de restricție, nimeni nu poate impune nimănui cum se scrie. Și eu exageram uneori cu asemenea sintagme. Încă le mai folosesc în metaforizare.

- restricție- (liniuțele au rol de ghilimele,
pentru că site-ul în versiunea veche nu primește în comentarii simbolul acestora)

deci, așa zise restricții...