Păşind

aș renunța la ”pe” din versul 4, la ”pe el” din primul vers al strofei a doua. De ce ”lacrima de cade” și nu ”care” ?
în rest e bine
versul cu peștele mi-a plăcut cel mai mult

da, bune sugestii
şi-mi dau seama că sunt acolo (acele "pe") un reflex care arată neatenţie,
am scris cum vorbesc, musai să-mi schimb obiceiul :)

de cade- ar fi dacă cade, care dă în cacofonie... voi folosi o inversare acolo, căci şi de-cade/decade... tot aiurea

mulţumesc!

am optat în final pentru "care" cum ai sugerat, schimbând timpul verbului "a vedea" din versul următor

mulţam!

Versul acesta pare greoi ca exprimare, iar inversarea lui ca poziție în strofă nu dă deloc bine: pietrele prinzându-mi-se de oase

am ieșit la mal cu pietrele prinse de oase era mult mai natural. Și se crea o simetrie verbală cu perfectul compus din primul vers.

În strofa a doua începi cu pământ, iar mai spre sfârșitul ei faci referire la țărână, care e același drac. Mai bine îngropi lacrima sub iarbă sau sub scoarța tăcerii, nu știu, sau folosești o metaforă mai profundă, fiindcă imaginea pare banală și arhicunoscută. O vezi până o cheamă adâncul.. Nu știu, vezi tu. Și care cade este în plus, dacă ea e absorbittă de pământ, e de la sine înțeles cum a ajuns acolo.

poate voi găsi altfel de exprimare a momentului (în acțiune)
când simți că piatra îți pătrunde, prin talpă, în oase


acolo (posibil neclar) este diferența între lacrima care cade în apă (pe care nu o mai vezi)
și aceea care cade pe pământ (pe care o mai vezi, încă)
lacrima se poate prelinge

Ionuț, cu mulțumiri!