Poezie
Păşind
a fost odată...
1 min lectură·
Mediu
apele râului au îngheţat
muşcând din gleznele mele
nisipul a încetat să mai curgă
sub tălpi
pumnale se înfigeau
până în oase
pasul următor să-l faci
dacă nimic nu mai mişcă sub tine
şi apele nu te mai spală
fluturii de gheaţă
nu zboară
doar lacrima
niciun peşte nu-i să-ţi înghită tristeţile
pământul te izbeşte când îl păşeşti
după o lungă părăsire
doar mersul cerului printre nori
te va scăpa de ameţeală
am învăţat să umblu
printre pământeni
păstrând urma mângâierilor
sorbind din ele uneori
să nu uit cum se face
05878
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Stanica Ilie Viorel
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 91
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Stanica Ilie Viorel. “Păşind.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stanica-ilie-viorel/poezie/14185567/pasindComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
da, bune sugestii
şi-mi dau seama că sunt acolo (acele "pe") un reflex care arată neatenţie,
am scris cum vorbesc, musai să-mi schimb obiceiul :)
de cade- ar fi dacă cade, care dă în cacofonie... voi folosi o inversare acolo, căci şi de-cade/decade... tot aiurea
mulţumesc!
şi-mi dau seama că sunt acolo (acele "pe") un reflex care arată neatenţie,
am scris cum vorbesc, musai să-mi schimb obiceiul :)
de cade- ar fi dacă cade, care dă în cacofonie... voi folosi o inversare acolo, căci şi de-cade/decade... tot aiurea
mulţumesc!
0
am optat în final pentru "care" cum ai sugerat, schimbând timpul verbului "a vedea" din versul următor
mulţam!
mulţam!
0
Versul acesta pare greoi ca exprimare, iar inversarea lui ca poziție în strofă nu dă deloc bine: pietrele prinzându-mi-se de oase
am ieșit la mal cu pietrele prinse de oase era mult mai natural. Și se crea o simetrie verbală cu perfectul compus din primul vers.
În strofa a doua începi cu pământ, iar mai spre sfârșitul ei faci referire la țărână, care e același drac. Mai bine îngropi lacrima sub iarbă sau sub scoarța tăcerii, nu știu, sau folosești o metaforă mai profundă, fiindcă imaginea pare banală și arhicunoscută. O vezi până o cheamă adâncul.. Nu știu, vezi tu. Și care cade este în plus, dacă ea e absorbittă de pământ, e de la sine înțeles cum a ajuns acolo.
am ieșit la mal cu pietrele prinse de oase era mult mai natural. Și se crea o simetrie verbală cu perfectul compus din primul vers.
În strofa a doua începi cu pământ, iar mai spre sfârșitul ei faci referire la țărână, care e același drac. Mai bine îngropi lacrima sub iarbă sau sub scoarța tăcerii, nu știu, sau folosești o metaforă mai profundă, fiindcă imaginea pare banală și arhicunoscută. O vezi până o cheamă adâncul.. Nu știu, vezi tu. Și care cade este în plus, dacă ea e absorbittă de pământ, e de la sine înțeles cum a ajuns acolo.
0
poate voi găsi altfel de exprimare a momentului (în acțiune)
când simți că piatra îți pătrunde, prin talpă, în oase
acolo (posibil neclar) este diferența între lacrima care cade în apă (pe care nu o mai vezi)
și aceea care cade pe pământ (pe care o mai vezi, încă)
lacrima se poate prelinge
Ionuț, cu mulțumiri!
când simți că piatra îți pătrunde, prin talpă, în oase
acolo (posibil neclar) este diferența între lacrima care cade în apă (pe care nu o mai vezi)
și aceea care cade pe pământ (pe care o mai vezi, încă)
lacrima se poate prelinge
Ionuț, cu mulțumiri!
0

în rest e bine
versul cu peștele mi-a plăcut cel mai mult