Poezie
Spectator
1 min lectură·
Mediu
(păstrez jumătățile de bilete
pe care mi le-a înapoiat insul acela,
știi tu,
cel de la intrare,
ăla cu vestonul ros pe la coate)
pentru sărutul tău
și-ale lui făgăduințe
aș fi învățat replicile toate
și-aș fi revenit în sala de spectacol mereu
acolo, în lumea aceea în care
nimeni nu era singur,
unde stăteau doi câte doi;
în lumea noastră, noi
cortina se lăsa, luminile se stingeau,
mâna ta sorbea dorința, simțeam
pentru atât
și tot merita să rup din mine,
iar și iar, câte o bucată
pe care să o îndes în buzunar
mai mult nu păstram
au mai rămas întregi două bilete,
de la ultimul spectacol
te-am așteptat
până când insul cu vestonul ros în coate
a închis ușa și-a plecat
eu, unic spectator, participam
la o premieră fără spectacol,
sub cortina nopții,
în rolul principal
o inimă ruptă în două
00663
0