toropeală

carele trec în urma lor praf și țărână deasupra atârnă fiertură de nori doamne dă o ploaie se roagă lângă fântână bătrâna și-o cruce prinde de umeri în semn ecoul din adânc: ploaie ploaie ploaie... Dumnezeu nu se mai întoarce o fi rămas lângă izvor să se răcoare nici nu mai dă carele-s duse salcâmii ard sub scoarțe crăpate ochiul roșu topeala își varsă peste pustia rămasă tot satul doarme la adăpost sub pământ de pe ciutură ultima picătură își cade zborul spre casă