congruențe

ai fi crezut că, în arșița aceea, la scaldă, gustam din viața de cârlani și, pe vale, cu tălpile goale, alergând, căutam să prindem tot mai mult, și mai mult era tocmai invers. arșița gusta din noi, să vadă dacă esența omului, pe pământ, ar mai fi de păstrat apoi, ne lua, drept tribut, tot ce ar fi fost mai bun prin vârtejul în care nu mai vedeam cărarea totul s-a întâmplat atât de repede! cât i-ar trebui unei sticle să soarbă viața celui care a tot căutat să spele gustul purtat înghițind fără să-și mai aducă aminte de când cum fiecare atom moare în noi și-n locul lui se naște un altul ca să mai fim în fiecare clipă altfel până afli că trebuie să renunți la moarte pentru a muri