neancorat

apele-au secat dar încă mai porți ancora după tine tot mai cauți adâncul de care să te proptești acolo unde peștii de piatră nu se zbat sufocați dacă ai cunoaște tainele abisului ți-ai lepăda solzii și lanțul ruginit să lași bătrâna corabie pe loc de odihnă dacă s-ar opri vântul corbii adăpostiți în tine ți-ar arăta drumul către larg dincolo de stânci mai departe de pustiu să afli izvoarele pe care le porți și tu ca fiecare cu tot ce au în ele de la începuturi - mirarea dintâi și somnul de pe urmă prima za din lanț și primul semn de rugină