grăunte

atingi vâna pământului scăpată pe-o palmă de piatră din care a răsărit un fir ca o limbă ce-ar vrea să guste din buza cerului asculți șoaptele care vibrează într-o umezeală de parcă ar fi o sudoare pe fruntea stâncii în care sapă gândurile adâncului vezi cum aromele clocotesc în pieptul pădurii - broboadă peste creștetul locului- apoi se înalță într-o perdea de vapori deasupra vulturilor care se prefac în nori așa îți găsești poezia și te întrebi dacă este un delir ori este visul creatorului iar tu doar un neuron al cărui rost este visarea