ars

alături de trupul din cenușă împietrită îți este visarea și arde ultima îmbrățișare încă o ții minte cum se topea în tine despărțirea nu-i o linie continuă sau un sunet surd prinde clipa în care te simți sufocat atunci când mâna cade inertă îți dorești să fie clipa dinainte de a fi tu mare și el un bătrân de-ar fi un cuvânt prins în eternitate te vei afla și tu pășind prin ea o vei afla ca fiind lumea ta devine un loc al dorului să nu-i cauți vină căci el ești tu doar un alt trup din cenușă scoți tăciunele timpului nu-i măsori lacrimile de piatră te legi în visul din urmă pe care-l numești ultimul somn