adiere

cumva, cred că m-am blocat în aerul pe care l-am tras, adânc, în piept, în dimineața aceea când, într-o numărătoare inversă, au început să cadă frunzele - așternut de mângâiere pentru aleanul din trupul căzut la pământ în mine am căutat chipul după chipul și asemănarea Lui așa cum am fost învățat, dar am găsit doar un gol în alt gol... într-un spațiu strâmt care părea resemnat în globul lipsit de aer, sufocant dincolo nu-i altă dimineață, mi-am zis. nu-i mai departe de o nouă respirație și-o regăsire a celui pierdut de marginea umbrei care a prins formele toate, dar n-a învățat ce este atingerea, nici zborul lin într-o adiere de vânt