umbra

să fie n-a fost vreodată să spună nu poate, oricâte s-ar rosti nici culoare nu are și nici să se încline nu știe doar atât reușește să se nască din lumină, să doarmă în întuneric și să te urmeze în moarte totuși, cred că poate să audă sau chiar mai mult de atât cred că îmi știe gândurile și face schimb de impresii cu alte umbre trag cu coada ochiului când stă lângă altă umbră și sunt convins că își șoptesc ceva de aceea încerc să gândesc doar de bine altfel... tac așa am devenit umbra mea știe asta ce nu-mi place la ea este faptul că uneori stă prea departe o văd întinsă pe pat sau aplecată peste pervaz uneori la baie pe când eu îmi aranjez barba ea se joacă sub stropii de apă în cabina de duș aș vrea să fie mai aproape cumva, să stea lipită de pielea mea și să ne ținem în brațe mai des poate că așa s-ar mai încălzi când mă pun la culcare îi place să se zbenguie în spatele pleoapelor mele acolo se scaldă-n lumină