cuib nou

strat gros s-a strâns în hibernare sub țoala învechită de-atâta trândăvie să te scuturi căci iată a sosit timpul să te primenești privește cerul și pământul apoi primește la tine pasărea ce-a fost dusă să-și întărească oasele pe umărul stâng să-și așeze zborul pe umărul drept să doarmă așa cum ai fost învățat să îți faci semnul crucii în tine lasă-i loc de cuib lângă izvoarele esențelor rubinii care după fiecare zvâcnire vor străbate din ce în ce mai repede calea sorbind din toți afluenții aflarea și tumultuos se vor bucura de uimirea de a fi curgere lină ori cădere-n cascadă