de-ar fi

când pot să vreau să știu că ieri nu-i azi și azi e doar târziu că mâine a început deja și-acoperă sub praf pe-o coală, într-un colț, cuvântul ce-a rămas de alții mereu rostit, de mine niciodată spus păstrat să-l am, drept pansament l-am pus pe rană și-am crezut, într-un fel naiv, c-ar fi să fie azi în ieri, oricum, ar fi tardiv pentru acest ritual cu rost de vindecare s-ascundă o cicatrice atât de mare cum ar fi să știu că vreau și pot rădăcina timpului s-o scot fructul să i-l fac o pastă azi pe mâine să-l primească...