hăitașul tăcut

din spatele măceșului înflorit privește cum răzbate lumina printre crengile cireșului sălbatic un fel de speranță sau poate doar o iluzie că viața mai este că viața răzbate nu-i doar zborul confuz al frunzelor moarte în jur este atâta zarvă un zgomot sinistru de fiare lovite nu-i vede dar știe acolo sunt ei hăitașii și el este...tăcut așteaptă să vadă roiul ochilor speriați care trec râul morții de țărână el știe... între viață și viață nu-i decât un salt o alergare un pic de noroc o pală de vânt un pui de căprioară s-a oprit lângă un măceș înflorit a obosit ori poate s-a rătăcit acum stă alături de el hăitașul tăcut poate că i-a simțit sângele cald care încă îi mai curge prin vene pe drum o căprioară privește măceșii o clipă înainte să se întindă cuminte pe țărâna unde lumina care răzbate printre crengile cireșului sălbatic s-a întețit