cărămizi

focul s-a stins, vatra s-a golit trupul care ieri ardea azi e doar cenușă îmbrăcat în cioburi s-a răcit nu-s gânduri, nici vise, nici visare de pe pereți cad umbre sub ochii ce-au uitat să plângă azi doar privesc tavanul din care cad ploi de disperare acolo jos, în lanțuri, rădăcini uscate în amintiri se-nalță plopii sub chipul tău de-atunci zâmbetul și graiul s-au transformat în nori păsări speriate pe zidul rece, ceasornic, inima se zbate prin perete mocnește timpul cade pe podea mă leagă, mă izbește pe cer mă urcă lumii, în stele, mă împarte