jocul seducției

dacă ar fi să aleg m-aș opri între început și sfârșit vreme de-o veșnicie pășește printre stropii de ploaie rotundă acolo unde doar sunetul răzbate în ritm asortat cu cel al pulsului tău și în jocul lor fără cuvinte lasă clipele să te pătrundă ploaia are timp și răbdare să mângâie rând pe rând fiecare perdea de aer , fiecare frunză, fiecare fir de iarbă cât să le prindă aromele apoi să încolțească fiorul în pântec împietrit de pământ tot așa îți mângâie umerii, ți se prelinge pe piele câte un strop se strecoară, din când în când, pe sub gulerul hainei atunci se contopește cerul cu pământul și tu cu ele ploaia a învățat să spună câte puțin pentru că așa îi place să fie sorbită, nu-i val să izbească vreun țărm, nu-i râu învolburat, este intensă, niciodată grăbită pășește prin ploaie și învață să fii un strop în bucuria de a fi, născută din al seducției joc