cuib

din cuib să pleci privind către cer de cazi, te ridici și înveți, fără sfori, cum se merge pe jos în oglinda albastră te uită cum zbori nu-i zbatere de aripi, când aripi nu ai, visul ce-l porți cu tine într-una e zbatere de gânduri, rupt din pânza cu nori cum ai lua, pe furiș, un cuvânt dintre rânduri copacul nu-l tăia, în cuib să revii urcă pe scară, răbdător gustă în taină din cină dacă nu poți, obosit de la drum te sprijină-n el și fii-i rădăcină