rău să fii, dar bine nu-i

răul s-a dus în seara aceea la culcare ușor amețit și îngândurat se plimba pe o stradă îngustă când nimeni i-a șoptit: du-te acasă. ai să te pui, în stânga, sub coasta poetului tău, și un cântec îl vei îndemna să cânte orgoliul și ura, mânia și frica, egoismul, nebunia și gelozia, invidia și răzbunarea… vor fi prinse în horă, cu ele, și-ale poetului minți te îmbracă cu ele, te pune pe-un ciob, fii în vecie poetului drog cuvintele acelea răsunau în rău fără ecou, ca un cântec repetat pe un disc zgâriat; era prima oară când se gândea că-i atât de bine fără conștiință a dus la îndeplinire planul și de atunci poetul acela a devenit un iubitor de cuvinte ce-l inspira, doar răul ar ști să ne spună