imortalia

atât de aproape prima iubire, la un pas de neființa ce-a fost. închizi ochii și poți despărți lumea în miliarde de galaxii și luminii să-i mângâi mersul de melc, tu poți. cumplit e să știi cât de departe ești pe drum, tu vrei, dar să te întorci n-ai cum. dacă ai putea să mângâi pruncul etern, să-i prinzi începutul în leagăn și-n vis călăuză să-i fii, te-ai despărți și de tine și de ultima-ți dorință, nemurirea ai lăsa-o să curgă pe calea laptelui, la sânul primelor mame ce-au adormit în tăcerea ascunsă a facerilor, din lut, din praf de stele, din timpul ce-a dospit în ele.