Jurnal
despre păsări, femele și despre mamă
2 min lectură·
Mediu
- auzi, ăla tușește ca un câine.
iritată de prezența copilului care tușea încontinuu, femeia își spunea off-ul, amăgindu-se că va scăpa, drumului său, călăuza cuiva. cuiva care, într-un fel uman, ar putea trăi compasiunea, ar putea lua în brațe un copil și l-ar îngriji. viața ei s-a petrecut într-un șir de întâmplări, fără vreun plan, instinctiv.
a devenit femeie din curiozitate, apoi din poftă, mimând. nu a ales să facă copii. pentru ea a ales natura. pulsul i-a cerut asta, iar ea s-a supus ca într-o hipnoză. a fost și mamă. a fost. dar a ars repede. în cenușă s-a transformat, fără vreo intensitate anume, fără vreo trăire, fără iubire, alin sau mângâiere. până când, în ea, toate acele sentimente, s-au stins. a devenit femeia- pasăre ce-și lasă puii în urmă.
au și oamenii, ca celelalte specii, femele. dau naștere puilor, își îngrijesc puii și îi apără cu pretul vieții. până când celelalte instincte le vor domina, lăsând uitării instinctele materne.
în jocul destinelor orice om poate fi femelă, dar nu orice om poate fi mamă.
mama este singura ființă om-pasăre care spune copiilor: zboară, copile, zboară! dar îi ține la pieptul său, cât de mult poate, chiar dacă au aripi.
dacă pe cale, te urmează două umbre, să știi, una este este iubirea mamei.
02827
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Stanica Ilie Viorel
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 216
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Stanica Ilie Viorel. “despre păsări, femele și despre mamă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stanica-ilie-viorel/jurnal/14171463/despre-pasari-femele-si-despre-mamaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ȘȘșters✓Am citit acest text cu plăcere, fiindcă, la urma urmei, se adresează mamei. Finalul, cu puii la piept, ne arată un suflet sensibil, iar ultimul vers, care are valoare aforistică, pare partea cea mai bună din text. Mă întrigă forma hibridă a textului, parcă s-ar vrea a fi poezie, parcă s-ar vrea a fi proză, dar e pe undeva pe la mijloc, un poem în proză în care nu se ţine cont de majuscule, dar se folosesc unele semne de punctaţie. În prima parte, exprimarea pare mai greoaie, propoziţiile intercalate te bagă un pic în ceaţă, iar "călăuza cuiva" parcă ar trebui scris "călăuzei cuiva" sau, şi mai simplu, eliminând acel inutil cuiva, care se mai şi repetă, "călăuzei care, într-un fel uman...". Şi mai mă intrigă ceva. Spuneţi că se transformă într-o cenuşă fără vreo intensitate anume, apoi continuaţi cu "până când, în ea, toate acele sentimente, s-au stins". Păi dacă nu avea vreo intensitate anume şi era ca o cenuşă, cum de cenuşa mai avea ceva sentimente în ea? Nu era mai bine şi nişte jar pe acolo, care se stinge treptat?
0
SVsugestii și pentru analiză
“amăgindu-se că va scăpa, drumului său, călăuza cuiva.“
va rămâne în această formă și exprimare. sensul, chiar dacă pare ambiguu, este unul cu sens. cel puțin în viziunea mea.
când ceva arde se transformă în cenușă. când arde repede, este un foc intens. să te transformi în cenușă, arzând repede, s-ar presupune că e ceva intens… nu e cazul personajului.
nu este poem.
este o proză scurtă, cu amprentă.
mă bucur să aflu ce place, ce nu place, ce trebuie corectat
cu respect
“amăgindu-se că va scăpa, drumului său, călăuza cuiva.“
va rămâne în această formă și exprimare. sensul, chiar dacă pare ambiguu, este unul cu sens. cel puțin în viziunea mea.
când ceva arde se transformă în cenușă. când arde repede, este un foc intens. să te transformi în cenușă, arzând repede, s-ar presupune că e ceva intens… nu e cazul personajului.
nu este poem.
este o proză scurtă, cu amprentă.
mă bucur să aflu ce place, ce nu place, ce trebuie corectat
cu respect
0