în jocul vieții încă o rundă cer

și nu mă las morții. o simt cum mă cerșește. are mirosul ăla, de rumeguș uscat aruncat sub statuete în galeriile de artă. am simțit-o prima dată în pozele alea, alb-negru, în care linia vieții desparte zâmbetele trucate de privirile speriate; ochii îngropați în eternitatea imortalizată știau - e locul morții dincolo de poartă. pe palma întinsă ce-mi căuta mila plecării i-am dat bănuțul de argint, avans ca drept pomană, dar n-a plecat. moartea nu primește poamană și nu-i poți propune vreo afacere. se joacă cu tine. tu, prinț, ea cerșetor… te ia de după umeri, așa, prietenește și îți zàmbește. te prinzi în joc, ea te cerșește, se milogește de tine. tu intri în jocul ei și te lași greu îi spui că n-ai mărunt sau, și mai bine, că ai viața în cont și-o poți plăti doar cu cardul, să-și ia POS. dacă se ține scai de tine e clar, vrea adăpost. dar trebuie să știi - moartea nu stă cu chirie.