cioburi

dincolo de oglindă gândurile nu-s. văd un cap, o privire, niște buze… văd niște stabilopozi ce-mi apără ridurile de lacrimi și, cam atât. lapsus. iau puțin din fiecare ciob și mă atârn tacticos cu oasele la vedere. trec falangele prin păr ca și când aș răsfoi o enciclopedie, dar n-am mâinile atât de lungi cât să mă țin de ambele părți ale felului meu de a fi - mi se pare că tot ceea ce am gândit vreodată ar trebui să fie acolo, la vedere, dar e clar, nu-mi voi aminti. rămân bulversat și puțin iritat. pun toate cioburile într-o cutie și mă pun și eu lângă ele. mă las la păstrare, pentru altădată.