Capilare

nu eram acolo dar priveam peste oraș ca și cum praful ar fi fost o pildă - să nu lași miezul nopților în rătăcire, în el se vor rătăci stele. doar atârnam precum o veioză izbită cumva uimită despre cum umbrele fugeau de pe pereți pe tavan ori poate eram eu orologiul pustiit de prea multă staționare. - pune pe colțul mesei bucata de hârtie și las-o să-și spună povestea pe care tu n-ai lăsat vreun semn. îmi plăcea să-mi simt lipsa și îmi plăceau șoaptele apelor care mă oglindeau discret fără să fiu fără să pășesc apoi a trecut autocarul ăla cu pântecele plin numa' bun pentru autostopiști.