Rataciri prin serpentine de ganduri

- Hei! Tresar si o clipa ma gandesc ca a fost vantul ce s-a strecurat pe sub fereastra cazuta prada luptei cu cariile. Imi las capul pe genunchi si cad intr-o amorteala placuta,moale, ca si o matase scumpa adusa din vremuri uitate pe corabii imbatranite.Gandurile refuza sa ma petreaca dincolo de aceasta stare si doar ghenunchii obositi de greutatea golului de ganduri ma face sa mai cred ca sunt. - Hei,trezeste-te! Imi ascund frica lasand doar ochii sa desluseasca locurile straine.Caut sa gasesc colturile ce ar putea sopti, insa mintea-mi spune ca e mai mult decat atat...e strigat ce nu poate patrunde o singuratate fara sa se afle in juru-mi.Nu e nimeni si golul de ganduri ma amageste din nou ca amorteala lasata in portul celor plecati spre noi aventuri e tot ce imi pot dori. -Hei, sunt aici! De ce te faci ca nu ma vezi!? E prea mult chiar si pentru un ganditor lasat spre a fi admirat intre coloane de piatra-domnisoare batrane ale istoriilor uitate- chiar si el si-ar da seama ca o fraza intregita atat de clar e mai mult decat o parere. imi frang intepenirea si deslusesc doar lumina cazuta printre ramuri de nuc batran undeva pe o oglinda ce-si cauta trufia in sclipiri surogate, neoane lasate vulgar la vedere peste nopti de vara imbacsite de o forfota devenita obijnuinta deja.Ma ridic. In incercarea mea de a gasi un celalalt ascuns ma fortez intr-atat incat sangele cauta ratacit un drum uitat demult, intr-un craniu pus la pastrare pe doi genunchi umili ce-si multumesc unul altuia pentru norocul ce a dat peste dansii. Ametesc si valul ce ma arunca intr-un zbor de pasare atinsa de alica ucigasa imi trezeste o constiinta ce-mi striga intr-o disperare finala:- Hei, ridica-te si ia-ma si pe mine cu tine!