eternitate

Esti trista nu? Stiu cum e sa obosesti sa mai traiesti, sa târăști după tine amintirile nestiute, neintelese, neintamplate, amintirile pe care ai vrea să le ai și nu poți.

e adevarat, e o poezie foarte personala,(cum ar putea fi altfel?!)
trista da, dar nu fatalista
DominiQue, cred ca mult mai sensibila decat poezia este sufletul tau in cautarea frumosului
iti multumesc de trecere, desi sincera sa fiu, poate ca nu era loc de o steluta.
Oricum, iti multumesc.

pietrele aspre, zborul fara fosnet, amintirile neintamplate...mi-au placut foarte mult, cuvinte simple, dar pline de intelesuri, atat de profunde si incarcate de tristete...

am primit mailurile tale Elena, sunt bine, nu-ti face griji, doar f. ocupata, iti voi raspunde curand...

\\\"un zbor fara margine\\\" am recitit versurile tale si pentru sufletul meu , s-a bucurat... multumesc, o poezie deosebita.

sa fie acest drum Calea?

e ca si cum ai incerca sa linistesti o fiinta fragila prin sensibilitatea perceptiei.

ordinea e fireasca. pentru a zbura mai intai trebuie sa mergi. pentru a invia mai intai trebuie sa simti spinii:

\"putin mai avem de mers
cu talpile goale
pe asprele pietre ce dor,
ce vor sa ne pietruiasca trecerea,
inca putin
si ne vom inalta intr-un zbor
fara fosnet,
fara margine,\"

zbor fara fosnet, fara margine? incerci sa sondezi granitele Tainei, luminand orizontul zborului, prin liniste? da, asta da incercare.

ai descoperit ca in urma erau neintelese, nestiute si neintamplate s te-ai trezit deodata ca acestea conteaza. ai vrea sa le gasesti rostul si....

ai luat-o pe jos, pe pietrele cele ascutite, cu sufletul la vedere.

da, asta e o Cale de A FI, dincolo de A STI.

Ultimul vers o concentreaza pe toata...restul e descriere...Sensibil, ca tine...