ma pandeste moartea

Tristete, dar adevar! Din cand in cand ne gandim, oare...

Mae, acest poem îmi pare altfel decât cele pe care le gaseam sub semnătura ta. Începe în stil sorescian, apoi se continuă cu răsturnări de situație. Personificarea morții nu mi se pare o idee foarte originală, ceea ce nu mă împiedică totuși să văd dincolo de poem și să simt un fior rece. Mă îngrijorez acum și nu mai știu care va fi pe care...când te gândești că uneori ea e cea mai bună prietenă a mea...

moartea, ofuscata cumva ca nu reactionezi negativ la aparitia ei, incearca un plan B :). isi pune masca tandretii si isi doreste un sarut ucigas pe o banca intr-un parc pustiu... dar nici asa nu reuseste...
in strofa a doua \"prind\" o contradictie: tresarire-mers linistit, o sa te salvez si spun ca banuiesc ca e vorba de o tresarire interioara nu fizica :)
apoi cand crucea te insoteste nu vad de ce ar mai putea exista temeri esti deja cea care ai castigat.
in acest text se regaseste atmosfera aceea de joc la limita, o partida pe viata si pe moarte cu mutari de sah ingenioase care salveaza ambii jucatori.
in final ma bucur sincer ca ai invins.
las semn ca mi-a placut
drag
Costin

citind titlul poeziei printre textele recomandate, m-am speriat pentru o clipa ca lumina frumoasei mae s-a tulburat cumva. acum stiu ca nu e asa, mae trece mai departe, radiind.

Mda, ce curaj pe tine, Mae, dar mai bine n-o provoca, las-o-n plata ei, ca in fond, bine spunea un scriitor: \" moartea e doar o parte a vietii. Mai grea. \"...\"in veac de veac amin\"...:)

vali, ma bucur sa te regasesc din nou cu un gand;

ioana, m-ai pus pe ganduri cu prietena asta a ta:); am retinut observatiile, iar in privinta lui \"altfel\", ai observat, mi-e greu sa ma fixez in ceva, poate caut sau doar ma joc, nici eu nu mai stiu;

costin, yo zic ca e tresarirea carnii si linistea duhului, multumesc ca m-am salvat:), ma bucur de semn; ideea era de empatie cu personajul, eu mai la urma...

maria, placuta prezenta, ne stim?!

belladona, belldona, ce familiar imi e mie mda-ul acela:) ti-am citit sonetul, parca sonet, nu? frumos, foarte frumos;


cu multumiri fiecaruia in parte!

Nu, nu e sonet, Mae, e pe langa, ma bucur ca ti-a placut, mda-ul e imprumutat :) ( de la mai multi :))

Cafe

Tonul inceputului de poem este aproape misterios, mister spulberat de imaginea mortii identificata pana la un anumit punct cu al autorului, nu vad totusi semnificatia \"amin\"-ului din final si in plus unele imagini le consider epuizate in poezie in sensul ca au fost spuse de multe alte ori. Imi pare rau, dar originalitatea cred ca lipseste acestui poem aproape atemporal. Sau sa fie tocmai atemporalul cel care-i submineaza originalitatea?

as putea spune ca, intr-un anume fel,eu da...te stiu de aici, sau te ghicesc in poezia ta.
femininitate, lumina si o putere de transforma lumea din preajma doar privind-o...

Moartea ne pandeste la orice pas, cu orice tigara aprinsa, cu orice pas pe o strada circulata, la orice colt intunecat... Ma resemnez cu gandul ca asa ne este scris, si imi duc crucea pana la final... bun punctul ochit de poezie...

Robert, e posibil sa fie asa cum spui, de la mine nu se vede prea bine, eu am mai postat textul acesta acum vreo doi ani si am revenit cu el, nu intodeauna tintim originalitatea, oricum multumesc frumos!

maria, pentru un moment am avut impresia ca pagina ta de autor e goala, poate de aici si intrebarea mea; dar am revenit si am vazut si te-am citit si te mai citesc, cu drag:)

Ionut, asa e cum spui, punct ochit si multumirile mele, te mai astept!