Sorina Hăloiu

Pe margini de drum pietrele prăvălite - doar Oltul curgând.

Călător prin nori vântul, bătând puternic - coroană dansând.

Cu gândul la ce se-ntâmplă pe pământ, Mă rog cerului mare, să fim feriți de rele. Că vechi îs patimile lumii, grele, Când ne afurisim prin faptă sau cuvânt.

Pești printre sloiuri - pescarul singuratic în palme suflând.

”De ce are nevoie țara asta? Mai mulți politicieni fără loc de muncă.” - Edward Langlay De aici, morala vine: Cu așa mentalitate Criz-ar trece peste noapte Și ne-ar merge

Cuib de păianjen - Nici urmă de apă În ciubărul vechi.

Iată grădina - Un singur nor a rămas În urma ploii.

Din senin, vântul și ploaia prin grădină - petale în păr.

Cer întunecat - în geam bat ușor aripi a rătăcire.

În zori, albastre. Nu sunt nici astre (Nici stele, nici sori), Sunt doar niște flori.

Ce vârst-aveți madam?! Că prea bine-arătați Iar riduri, nici un gram! Parol, dar ce mâncați? Admirativ vă spun, Defel, eu nu curtez Și nu-s deloc nebun, Nici nu

Frunza galbenă ruptă din nou de viață - în altă toamnă.

Caut, la florile de lângă mine la mușcata colorată la privire-mi alinare la citire încîntare caut. Caut, în iarba ce tocmai am tuns-o în proaspătul ei verde în tot

Temnicer tăcând gheața cuprinde lacul - vânt fără valuri.

Corcoduși cu flori - pomii iar întineresc, nu și bunica.