Sorina Hăloiu

Frunzulițe verzi, asmățui în grădină - aromele tari.

Asemeni ceții aburul pământului - prin pâclă, soare.

Burnița cade peste pomii încă verzi - streașină la geam.

Ce-i atât de greu, Din moment ce, eu, Scriu cu ușurință? Am și o dorință: Nu vă supărați, Note, nu Îmi dați?

Zigzaguri pe cer - zorii aceștia mijind mă fac să zâmbesc.

Vrăbiuțe-n stol - arpacașul risipit, iarba uscată.

Teatrul de păpuși - Piciorușe în balans, Mânuțe bătând.

Drujbă amuțind - Doar înserarea scapă Iar netăiată.

Cu strigăt pierdut Acum, după ani, mă întristez. Amintirea, strecurându-se tiptil, mă provoacă. Atunci, priveam strada prin gardul grădiniţei. Eram copil și durerea mă făcea să plâng, să

Când mi-e dor de soare îmi fac o mămăligă. E galbenă, fierbinte îmi ține de cald dar și de foame. Apoi, încep și mănânc cu lapte sau cu brânză cu prune sau chiar

Vârtej în cafea - Calea Lactee rotind Cristalele dulci.

Voce de copil - Pe hol frunzele zboară Purtate de vânt.

Ochiul de apă format în urma ploii - luciri de raze.

Din zbor se opresc păsări planând în pridvor - picuri pe sârme.

Pomii pieptănând pregătindu-i de iarnă - vântul prin livezi.

Ultimul cuvânt - Se întoarce spre tine, rostind adio.

Pădurea deasă și umbre la tot pasul - fiorul straniu.

Mere-n plăcintă - și pomii fără frunze simt scorțișoara.

Și acum după ani mă-ntristeză. mă provoacă amintirea strecurându-se tiptil, tiptil. eram copil. prin gardul grădiniței priveam strada și urechea dreaptă mă făcea

Degete cuprind o frunte încruntată - durere de cap.

Astăzi, am făcut covrigi. Cineva, dar nu știu cine, Printre frunze de ferigi, A pus zdravăn ochi pe mine. Am simțit. De

Pământul se face încet, un cerc de lumină Și îngeri din înalturi sau demoni, o să vină. Doar tu alegi, din cerul prea înalt, Ce vrei dar, să primești pe

Încă nedumerită Și nefericită Trăirea din mine, Vremelnic vine, Și ce uimire E-a ta privire! Încă neâmplinită Și nemărturisită. Continuă, suspect,